„Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine”

429

Сel ce a câştigat răbdarea se atinge de toate faptele bune, că se bucură, în necazuri şi în primejdii este iscusit; întru năpastă se veseleşte, la ascultare este gata, în dragoste deplin, în vorbire de rău slăbeşte, la ocări se smereşte, la linişte viteaz, la cântări neleneş, în postire gata, întru rugăciuni silitor.

Prin răbdare, omul devine la ascultare vesel, la nevoie sprijin tare, la răspunsuri negrabnic, în viaţă osârdnic, la umblări frumos, bun în adunarea fraţilor, la răspunsuri plăcut, la privegheri gata şi osârdnic către străini, cunoscător al celor neputincioşi, la întâlniri întâmpinător, treaz la înţelegeri şi la tot lucrul deştept. Că acela ce a câştigat răbdare şi-a câştigat nădejde şi cu toate faptele este împodobit unul ca acela. Și unul ca acesta cu multă îndrăzneală strigă către Dumnezeu, zicând: „Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine” (Psalmi 39, 1). Deci, pe o cale ca aceasta să mergem, pe care merg toţi cei ce au iubit pe Dumnezeu. (Sfântul Efrem Sirul)

Proloagele, volumul I, Editura Bunavestire, p. 513


Articole postate de același autor
161

De nu poți fi sfânt, fii măcar om!

De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni. Dar fă! De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute, dar stai! De nu poți ajuna, măcar postește! De nu poți face bine, măcar nu face rău. De nu poți construi biserici, construiește […]