Actualitate

Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii

63

Îşi puneau canon să nu mănânce, nici să bea, nici să vorbească, până când se vor întoarce la coliba lor. Părintele Arsenie mărturisea că: „Am mers la Karyes, ne-a făcut treburile şi ne-am întors, dar nici nu am flămânzit, nici nu am însetat, nici nu am obosit, nici nu am vorbit în deşert”. Aceasta este puterea credinţei şi a tăcerii.

Pentru a evita grăirea în deşert, Stareţul Iosif călătorea rar cu corabia folosită în acea vreme în Athos, şi atunci doar dacă era neapărată nevoie. Iar atunci când călătorea, de pildă, ca să meargă de la Schitul Sfintei Ana la Dafni (portul Sfântului Munte), îşi pleca capul şi rostea neîncetat: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!...”.

Odată, s-a apropiat de el un părinte şi l-a întrebat:

– Ce faceţi, părinte Iosif? Părintele Arsenie cum o mai duce?

– Bine, bine. Binecuvântaţi! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!

Şi tăia vorbăria într-un chip politicos. O astfel de acrivie avea Stareţul Iosif!

Astfel se nevoia şi această rânduială a predat-o şi ucenicilor săi. Pentru aceasta s-au şi sfinţit şi au aflat Harul lui Dumnezeu, fiindcă s-au ostenit şi s-au nevoit, dovedindu-şi statornica lor bună-intenţie.

Arhimandritul Efrem FilotheitulStarețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 127-128


Articole Asemănătoare
6492

Teolog este acela care vorbește cu Dumnezeu, și nu acela care studiază teologia

Iată coasta Katunakiei. De celalaltă parte am ajuns când razele arzătoare ale soarelui – era sfârșitul lunii secerișului – degustau ultimele delicatese ale stâncilor. Seara târziu am ajuns la coliba cuviosului Efrem. Prin lumina scăzută se distingea figura lui gheron. Înalt, bine legat cum era, semăna cu trunchiul bătrân al unui platan. Mai târziu avea […]

Articole postate de același autor
3764

De aș fi fost un înger

De aș fi fost un înger, demult aș fi zburat Spre lumi strălucitoare învăluite-n har, În care nu sunt lacrimi, nici loc de vreun păcat În care doar iubirea e cel mai mare dar… Mi-aș fi făcut aripa covor și mângâiere Ca s-o aștern umilă sub talpa cea divină, Ca să nu se rănească când […]