A voi sau a dori?

4089

       Oamenii spun foarte uşor: „eu vreau" - fără să realizeze războiul care există între voinţă şi dorinţe. A voi şi a dori sînt lucruri principial diferite, dar, deşi majoritatea oamenilor sînt purtaţi de dorinţe şi nu de voinţă, totuşi le place să afirme că ei „fac ce vor".
        De ce este atît de important să definim voinţa în raport cu dorinţele? Tocmai pentru că voinţa este cîrma, iar dorinţele sînt „combustibilul" care pune în mişcare întreaga noastră făptură. Raportul dintre voinţă şi dorinţe pune în valoare starea de graţie a omului, care este Libertatea, sau o umbreşte, aruncîndu-l pe om în haosul pe care îl pricinuieşte neîncetata rotire a dorinţelor, care prin natura lor sînt mişcătoare, trăgînd fiecare în partea ei, astfel mişcînd şi clătinînd voinţa de care se află legate ca de un ţăruş.

      Dacă ar fi să ne închipuim plastic acest lucru, am putea compara dorinţele cu nişte cai care se rotesc în cerc, legaţi de stîlpul voinţei. Atît timp cît mersul cailor e armonios, voinţa rămîne nemişcată, oferind mişcării o rază perfectă, astfel încît alergarea cailor să pară un dans. Dacă însă unul dintre cai ar începe să alerge invers sau să se ridice în două picioare, atunci şi ceilalţi ar cădea pradă haosului, ajungînd să se tragă în toate părţile, pînă ar smulge stîlpul voinţei, tîrîndu-l aiurea.
      Voinţa este ceva ce ţine de libera alegere şi de aceea este ceva propriu doar omului, nu şi animalelor, în timp ce dorinţele izvorăsc din instinc te şi sînt legate de simţuri, fiind proprii atît oamenilor, cît şi animalelor. De pildă, atît oamenii, cît şi animalele simt dorinţa de a mînca, dar oamenii pot posti prin voinţă.
     Voinţa este partea superioară a sufletului uman, astfel că omul poate face alegeri care nu sînt dictate de dorinţe, spre deosebire de animale care sînt mişcate doar de dorinţe şi spaime. Omul face alegeri raţionale pe care le urmează - alegerile care se fac din pornirile dorinţelor sau sînt dictate de spaime îl apropie pe om de animal, abătîndu-l de la chemarea pe care o are în lume.

                                             Ieromonah Savatie Baştovoi , Sindromul ,,cesăfac", Ed.Cathisma, Bucureşti, 2014, p.9-11


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
2267

Să cultivăm florile virtuților în inimile noastre!

Cu ani în urmă, un monah mi-a spus: „Simt că întreaga mea viață este un pumn în stomacul lui Dumnezeu, iar Acela o răsfață și o mângâie”. Își urâse orice faptă potrivnică lui Dumnezeu din viața lui. Păcatul nu-l mai ademenea. Nu mai era același om ce fusese înainte. Ajunsese că nu-și mai putea recunoaște […]

Articole postate de același autor
3863

Patru lucruri care distrug raporturile noastre cu oamenii

Să presupunem că aveţi cu cineva relaţii apropiate, de căsnicie sau de alt fel. Unul dintre cei implicaţi (sau chiar amândoi) crede că trebuie să-i citească gândurile celuilalt, să ştie ce simte el şi de ce este indispus sau supărat…Iar dacă nu este suficient de perspicace, reacţia celui dintâi este aceasta: ,,Nu mă iubeşti.” Să […]