Întâmpinarea Domnului – “o sărbătoare a omului trăitor întru Hristos”

354

Din istoricul sărbătorii

Întâmpinarea Domnului, numită în popor şi Stretenia (după numele vechi slavon), este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile după Naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de bătrânul şi Dreptul Simeon (Luca 2, 22). Ea se serbează deci la 40 de zile după Naştere, adică la 2/15 februarie. La ortodocşi, accentul sărbătorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc şi de aceea e numită Întâmpinarea Domnului (de către bătrânul Simeon), fiind trecută în rândurile celor 12 Sărbători Împărăteşti.

Vechimea acestei sărbători nu e aşa de mare ca a celorlalte praznice împărăteşti. Nu o găsim între sărbătorile enumerate în Constituţiile Apostolice şi în Testamentum Domini. Prima menţiune documentară despre existenţa acestei sărbători este cea din memorialul de călătorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, în anii 382-384, şi o numeşte Quadragesimae de Epiphania. Întrucât, pe atunci, la Ierusalim Naşterea Domnului se serba încă la 6 ianuarie, odată cu Epifania, Întâmpinarea era sărbătorită la 40 de zile după Epifanie, adică la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfântului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la această sărbătoare, scris, probabil, în ultimii ani ai vieţii sale.

Mărturiile despre existenţa sărbătorii se înmulţesc spre sfârşitul secolului V. Pe la începutul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea că sărbătoarea Întâmpinării ar fi fost de curând introdusă la Ierusalim şi că era necunoscută la Antiohia. Dar, între timp, s-a descoperit o omilie inedită a Sf. Ioan Gură de Aur, la Antiohia (deci, între 386-398), la sărbătoarea „Curăţirii Mariei”, omilie care s-a dovedit autentică.

La Roma, ea a fost introdusă de papa Gelasiu în anul 494, pentru a înlocui străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc lustraţiuni şi procesiuni în jurul oraşului, cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor; era totodată şi sărbătoarea fecundităţii şi a lui Februus, alt nume dat de romani zeului Saturn. Se înlocuia, astfel, concepţia şi practica lustraţiunilor păgâne cu aceea a curăţirii Sfintei Fecioare (Purificatio Beatae Mariae Virginis sau Praesentatio Domini), păstrându-se şi făcliile tradiţionale. De aceea, în Apus această sărbătoare se mai numeşte şi Sărbătoarea luminilor.

La Antiohia, după mărturia istoricului Cedren, sărbătoarea Întâmpinării s-ar fi introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei în Răsărit s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat data sărbătorii la 2/15 februarie.

După unele izvoare, acesta ar fi decretat pentru prima oară sărbătorirea, cu multă solemnitate, a Întâmpinării Domnului, pentru a scăpa Constantinopolul şi împrejurimile de calamitatea unei epidemii şi a cutremurelor care bântuiau de mai mulţi ani prin acele părţi.

A doua zi după sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Biserica Ortodoxă cinsteşte amintirea Dreptului Simeon bătrânul şi a Sfintei Proorociţe Ana, cele două personaje biblice principale, care au luat parte la evenimentul istoric comemorat prin marele praznic al Întâmpinării (vezi Luca 2, 25-38).

Întâmpinarea Domnului arată că Hristos este viaţa şi lumina oamenilor

Praznicul Întâmpinării Domnului arată că Hristos este viaţa şi lumina oamenilor şi că omul trebuie să ţintească spre dobândirea acestei lumini enipostatice şi a enipostaticei vieţi. Biserica înalţă rugăciunea: “Luminează-mi sufletul şi cu lumina simţită să văd limpede şi să Te vestesc pe Tine Dumnezeu“. Pentru ca omul să Îl propovăduiască pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să Îl vadă cu limpezime. Numai cei care îl văd pe Dumnezeu sau măcar primesc experienţa celor ce văd se pot face îndrumători. Dar pentru ca omul să-L vadă pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să primească iluminarea sufletului şi a simţurilor trupului. În acest fel, praznicul Întâmpinării Domnului se face praznic al întâmpinării fiecărui credincios”.

Întâmpinarea Domnului nu se referă numai la Împăratul Hristos, prin înfăţişarea uneia dintre etapele sfintei iconomii, ci este, în acelaşi timp, şi o sărbătoare a omului trăitor în Hristos. Din praznicul împărătesc al împlinirii de către Hristos a vârstei de patruzeci de zile, Biserica a făcut o ceremonie, adică o slujbă care se săvârşeşte pentru fiecare copil la împlinirea a patruzeci de zile de la naştere. Pruncul este adus în biserică de către mama sa în cea de-a patruzecea zi de la venirea pe lume. Această aducere are un dublu înţeles. În primul rând, mama este binecuvântată la sfârşitul perioadei de curăţire de după lăuzie. La fel cum Biserica se roagă pentru orice boală, ea se roagă şi pentru femeia care a născut şi care, fireşte, simte slăbiciune trupească după efortul naşterii. În plus, se face rugăciune pentru curăţire, fiindcă modalitatea de naştere a omului este cea care a urmat căderii. În al doilea rând, aceasta este o slujbă de mulţumire pentru naşterea unui copil. Deoarece zămislirea şi naşterea unui copil nu sunt numai lucruri după fire, ci şi rezultat al intervenţiei lui Dumnezeu, simţim că pruncul aparţine ziditorului. Prin urmare, acesta este oferit lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ni-l dă înapoi prin intermediul preotului, pentru ca noi să îl creştem. Dar, în realitate, el aparţine lui Dumnezeu.

După cum spune Sfântul Grigorie, Episcopul Nyssei, la jertfelnicul cel de sus, în loc de perechea de turturele, trebuie să aducem curăţia sufletului şi a trupului, iar în loc de doi pui de porumbel, să fim cu luare-aminte nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci şi a oamenilor. Şi aşa cum, după săvârşirea celor după lege, Hristos S-a întors în patria Sa, împlinindu-Se şi crescând în înţelepciune, şi noi trebuie să ne întoarcem la adevărata noastră patrie, care este Ierusalimul ceresc, trăind duhovniceşte, după legea sfântă, crescând în inţelepciune şi în har şi ajungând la vârsta împlinirii lui Hristos, desăvârşiţi cu sufletul şi vase adevarate ale Duhului Sfânt.

Este de datoria noastră, după cum spune Sfântul Atanasie cel Mare, să ne asemănăm cu Dreptul Simeon şi cu Proorociţa Ana. Trebuie şi noi să Îl întâmpinăm pe Hristos îmbrăcaţi în nevinovăţie, în pocăinţă, în cuminţenie, în curăţie şi, în general, în dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Nimeni nu poate să Îl întâlnească într-un alt fel pe Hristos, Care este adevărata viaţă.

Sursa Revista Altarul Credinței, Nr. 3,  2012


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
337

Preot ortodox, campion la powerlifting

Parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Chervonoarmeyskoye, regiunea Odesa, preotul Viktor Kochmar, a câștigat două medalii de aur la Campionatul de Powerlifting din Ucraina, conform unei informatii Interfax. Peste 300 de sportivi au participat la concursul organizat în Krivoi Rog. Preotul a câștigat la două categorii, conform serviciului de presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În […]