Ştiri interne
45

Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dumitru din cartierul Bujărăuca al municipiului Soroca a fost târnosită

Joi, 12 octombrie 2017, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir a întreprins o vizită canonică în Vicariatul de Soroca, la biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dumitru din cartierul Bujărăuca al municipiului Soroca. Această vizită a Înaltpreasfinției Sale a fost prilejuită de sfințirea celei mai vechi biserici din municipiul Soroca, după ample lucrări […]

Sfaturi duhovnicești
52

Cum pot afla rolul meu în viaţă?

Cum pot afla rolul meu în viaţă? De câţiva ani mă macină această întrebare. Cum pot scăpa de ea? – În primul rând, cred că trebuie să părăsim dorul ăsta de “a scăpa de…”. Paradoxal, însuşindu-ne, asumându-ne anumite greutăţi scăpăm de ele. Fiindcă fiecare criză este o nevoie care trebuie să se împlinească. Iată că […]

Sfaturi duhovnicești
784

Diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară

Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, […]

Sfaturi duhovnicești
1067

De ce nu simțim dragostea lui Dumnezeu?

Mulţi vorbim despre dragoste (precum şi eu), dar nu cunoaştem de câte carate este dragostea noastră. Dacă Hristos ne-ar fi spus, vrând să ne încerce: „Fiilor, Raiul s-a umplut şi nu mai am unde să vă pun!” ‒ pentru ca astfel fiecare dintre noi să ne cunoaştem valoarea dragostei noastre ‒, unii dintre noi am […]

Sfaturi duhovnicești
1238

Să avem pacea în noi şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi

Trebuie să vă osteniţi să fie pace în casa voastră. Din fiecare dintre noi izvorăşte pacea. Mai întâi trebuie să avem pacea în noi, şi apoi o vom răspândi şi celorlalţi. Vedeţi că sunt foarte puţini aici pe pământ, cei smeriţi şi blânzi, dar sunt fericiţi. Nu se vatămă, chiar dacă-i răneşti. Oricum te-ai purta […]

Familia
77

Sinceritatea nechibzuită poate strica o prietenie

Trebuie să ştim cui şi ce fel de cuvânt spunem, ca nu cumva, voind să facem bine, să ne complicăm viaţa. „Ceartă-l, adică povăţuieşte-l pe cel înţelept şi mai înţelept va fi — zice Solomon -, dar nu-l certa pe cel nebun, ca să nu ţi-l faci duşman”. Aceste reguli simple cu privire la ce […]

Sfaturi duhovnicești
46

Trufia merge înaintea pierzării

Modestului funcţionar T., care se plânge de prietenul îngâmfat Îmi scrii ce plină de amar ţi-a fost învierea din acest an. Ce s-a întâmplat? Prietenul tău cel mai apropiat a dobândit o poziţie înaltă. De acest lucru te-ai bucurat la început. N-au trecut însă nici câteva săptămâni, că prietenul a început să se înstrăineze de […]

Familia
1602

Soțul creștin nu impune, el respectă libertatea soției sale…

Să prezentăm foarte pe scurt tipul bărbatului crestin (bărbat care are sanse să fie considerat fraier de către ceilalti, să fie considerat slab de înger, să fie dispretuit pentru ceea ce face în mod firesc). „Bărbatul crestin e perfect, e cel mai…”, si acum as fi putut însira o listă cu virtuti. Numai că bărbatul […]

Ştiri interne
51

Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu

În seara zilei de miercuri, 11 octombrie 2017, la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM a avut loc întâlnirea tinerilor cu Protoiereul Nicolae Ciobanu, paroh al bisericii “Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic, r. Criuleni, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale, care a prezentat tema: „Valoarea şi importanţa Sfintei Scripturi în viaţa duhovnicească.”   Pr. Nocolae Ciobanu […]

Sfaturi duhovnicești
546

Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţină credinţă

Toate necazurile şi problemele lumii acesteia vin de la puţina lor credinţă: nimeni nu crede cu adevărat că Dumnezeu le poartă de grijă şi atunci se ocupă ei de asta! Işi fac griji pentru trai, asigurări de sănătate, de boală, aduna bani pentru zile negre. Toate pentru tihna aces­tui trup. Dar lumea este oarbă şi […]