Actualitate

(†) Schimbarea la Față a Domnului celebrată la Catedrala Episcopală din Soroca

1593

La data de 19 august 2021, ziua sărbătorii domnești a Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie praznicală în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

La slujbă au participat clericii locașului sfânt și credincioșii soroceni, care în această zi, conform tradiției au venit cu struguri în semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care dăruieşte oamenilor darurile Sale, daruri care se obţin prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

După citirea Evangheliei, Episcopul Ioan a rostit o predică, în care a menționat următoarele: „Iubiți credincioși, Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos, presupune și ne determină pe noi pe toți la o transfigurare interioară a vieții noastre.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.”

La încheierea slujbei au fost sfințite prinoasele de poamă, ca semn de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care dăruieşte oamenilor darurile Sale.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2798

Dacă oamenii ar păzi poruncile lui Hristos, ar fi Raiul pe pământ

Iubirea nu se îngrijeşte de vreme şi are totdeauna putere. Unii cred că Domnul a suferit pentru oameni din iubire, dar cum nu găsesc această iubire în sufletul lor, aceasta li se pare că ar fi o poveste de demult. Dar când sufletul cunoaşte iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci el simte lămurit că […]