Trăim astăzi într-o societate în care omul este nu doar o fiinţă modernă, ci și una singură, egoistă și lipsită de sentimentele care înnobilează sufletul. O asemenea ființă nici măcar nu mai are capacitatea de a conştientiza că trăiește fără prezenţa lui Dumnezeu. În acest caz, este foarte greu de spus că omul este chipul și asemănarea Creatorului. Și asta se întâmplă pentru că omul de azi s-a îndepărtat de Dumnezeu, îi lipsește frica de El – „ Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu ” (Ps.110,10), îi lipsește frâna, și de aceea sfârșește în prăpastie.
Majoritatea oamenilor este educată lumește, gândește lumeşte, trăiește lumește și este mereu în goană după cele lumești. Oamenii și-au creat multe probleme și cei mai mulți își irosesc, practic, tot timpul pentru a le rezolva. Și-au pierdut orientarea și încet-încet vor ajunge (alții deja au ajuns!) să nu se mai poată controla pe ei înșiși, lăsându-se duși de valurile acestei lumi, care îi îndepărtează tot mai mult de „ţărmul mântuirii”.
Ce se întâmpla în vechime? Când venea vremea, poporul ales se depărta de Dumnezeu cădea în idolatrie, proorocii, văzând situaţia, strigau din răsputeri, dar ceilalți rămâneau indiferenți. Iar când, pentru nepăsarea lor, îi ajungea mânia lui Dumnezeu, pedepsiți, chinuiţi, reveneau la adevăr. Dar atunci, cel puțin, numai atât îi ducea mintea pe oameni. Îl lăsau pe Dumnezeu și se închinau idolilor. Astăzi, cu părere de rău, este cea mai mare idolatrie care a existat vreodată: asistăm la o îndepărtare tot mai mare a omului zilelor noastre de Dumnezeul cel adevărat. Omul rămâne, în esenţa lui, o fiinţă religioasă, dar sentimentele religioase sunt redirecționate spre alte scopuri, spre alţi ,,dumnezei”, și anume:
Averea – este cel dintâi idol al zilelor noastre. Noi ne sacrificăm, continuu, tot timpul vieții, de la tinerețe și până la bătrânețe. Vrem să agonisim cât mai mult și cât mai multe: bani, case, maşini, pământ, aur și multe alte bunuri materiale. Nu ne mai ajunge timp pentru suflet, duminici, sărbători, nici chiar pentru propria sănătate. Viața ne străduim să o aranjăm în funcție de posibilitățile de câștig, facem studii și dobândim meserii, indiferent de talentul sau vocația cu care ne naştem, ci cu interesul de a obține cât mai mult. Chiar și căsătoria ne orientăm să fie profitabilă din punct de vedere material, călcând în picioare dragostea adevărată. Suntem în stare să jurăm strâmb, să angajăm martori mincinoși, să lovim – în față și-n ascuns – pe fratele nostru pentru a-i lua partea de avere. Îi respectăm si ne linguşim pe lângă cei care dețin bogăţii mari, săvârşim tot felul de infracțiuni grave pentru a câştiga cât mai mult, suntem surzi şi muţi la suferința aproapelui nostru. Ne transformăm încet-încet în nişte monștri capabili de crime, jafuri, trafic cu droguri și fiinţe umane, cu arme, cu orice, pentru bani, pentru avere. Devenim robii banilor, ai altor bunuri, fără să ne dăm seama că viața trece clipă cu clipă, drumul nostru se scurtează şi se apropie sfârșitul, când nu vom lua nimic cu noi, în afară de faptele noastre – bune sau rele.
Puterea – este alt idol al vremii noastre, căruia mulți i se închină și tot lui își închină și propria viață. Pentru a obține puterea și întâietatea, omul folosește tot felul de mijloace: minciuna, trădarea, relațiile, banii, etc., pentru ca – prin intermediul funcțiilor și posturilor obţinute – să se poată situa în vârful piramidei și apoi să-i conducă pe alții, să fie în fruntea celorlalți. Machiavelli, un istoric italian, spunea că politica şi morala sunt foarte departe una de alta, drumul lor este diferit și este, practic, imposibil ca ele să se întâlnească. În acest sens, în lupta pentru putere, oamenii sunt în stare de orice, chiar și de crimă, fără a mai vorbi de înșelăciune și trădare, pentru a-și atinge scopul.
Plăcerea – încă un idol la care se închină societatea contemporană, îi dedică munca, timpul, banii și viața. Ne place să mâncăm și să bem cât mai bine şi cât mai mult, să trândăvim, să ne distrăm, să ne desfrânăm, să avem condiții de viață cât mai bune, cât mai moderne, cât mai confortabile. Uitați-vă în jur şi veţi vedea o mulțime de restaurante, cluburi de noapte, baruri, case de toleranţă camuflate, cazinouri – toate pline până la refuz de clienți. Priviți pe canalele de televiziune, internet, ziare și reviste și veți vedea o lume a desfrâului, a destrăbălării, a plăcerii. Parcă am trăi vremuri apocaliptice! Încercați să-i vorbiti vreunuia dintre aceştia despre abținere, înfrânare, post și rugăciune și veți vedea că vă va privi cu dispreț și indiferență totală. Vorbiţi-i despre plăceri, distracții și veți vedea în ochii lui interes, atenție și respect. Chemați pe cineva pe vreo oră la biserică, la slujbă, la rugăciune și veți vedea că nu poate nicidecum, are atâtea probleme de rezolvat. Chemați-l la frigărui, la un pahar de vin, la o petrecere și veți vedea că timp există berechet. Pentru băutură, droguri, pentru fuste și alte plăceri, mulți sunt în stare să-și lase copiii pe drumuri, să-și distrugă familiile, să fure, să jefuiască, să înşele, chiar și să omoare. Cu părere de rău, aceasta este realitatea zilelor noastre. Am vorbit aici, în cele câteva rânduri, doar despre trei idoli ai vremii noastre. Din păcate, ei sunt mult mai mulți. Scopul lor este să obțină sufletul nostru. Ei ne îndepărtează de Dumnezeu, de semeni, de noi înșine. Rămânem tot mai singuri!
Călătorii povestesc că seara, când vântul adie uşor peste nisipurile pustiului, se aude de departe un jalnic suspin. Arabul-călăuză zice: „Ascultă pustiul! Auzi cum plânge? El se tânguieşte pentru că ar vrea să fie o livadă înfloritoare, răcorită de ploaie”.
Lumea de azi se poate asemăna foarte bine cu acele deșerturi care suspină după roua cerului. Omul contemporan a făcut mari descoperiri, a progresat mult pe tărâmul ştiinţelor, a îmblânzit și a subjugat puterile naturii, a înmulțit produsele industriale și bunurile materiale. Şi-a însutit, poate chiar înmiit, puterile prin ingenioasele aplicații ale științei, tehnologiilor moderne, etc. Omul de azi este „stăpân” al timpului, al spațiului, al elementelor. Şi totuși, sub ambalajurile înşelătoare de prosperitate și comfort, societatea contemporană suferă cumplit. Orb este acela care nu vede (sau nu vrea să vadă) acest lucru.
Fericirea e ca o „domnișoară capricioasă”, cu cât e căutată mai mult, cu atât mai mult se îndepărtează. Pacea a dispărut, dragostea lipsește, liniște nu avem, cinstea e tot mai rar întâlnită, moralitatea decade tot mai mult, sensualismul se revarsă peste maluri, pângărind tot ce întâlnește în cale. Toată lumea se îndreaptă spre o stricăciune generală. Situația scapă de sub control. Numai de Sus mai este nădejde, la ceea ce va face bunul Dumnezeu.
Anii pe care îi străbatem sunt cu adevărat grei și foarte primejdioși, dar, în cele din urmă, va birui Iisus Hristos. Îi lipsește ceva societății de azi. Îi lipsește un pilon pe care în toate timpurile se sprijinea lumea. Dar care anume? Pilonul vieții spirituale. Societatea contemporană are nevoie – ca și pustiul amintit – de roua de sus, adică de harul și puterea pe care le primim prin credinţa adevărată, prin frica de Dumnezeu și conștiința creștină. De aceea principiul de bază necesar pentru a salva situaţia este reînviorarea credinţei noastre strămoșești – a Ortodoxiei.
Căci ce înseamnă credinţa în sânul societății? Credința reprezintă, în primul rând, o stavilă împotriva răului, care, ca o boală straşnică și molipsitoare, a afectat întreaga societate. În al doilea rând, credinţa este un izvor care își trimite apele sale binefăcătoare în tot organismul unei naţiuni. Ea deschide larg ușile spre valorile altei vieți, deosebite de acea afectată de vicii, și prin aceasta stimulează binele, face să înflorească virtutea, pentru că seamănă dragoste. Credința inspiră unirea și pacea, promovează castitatea - această podoabă a creștinătății – și la fel, dreptatea, bunătatea, mila.
În sfârșit, prin învățăturile, povețele sale, prin rugăciunile și harurile sale, credinţa înalţă, purifică, schimbă și apropie ființa omenească de culmile însorite ale desăvârșirii, adică de Dumnezeu.
Autor: Protoiereu Ioan Plămădeală
Sursa: csf.md
