Tuţa, mi-e cam ruşine, dar te rog spune-mi deschis, cum este mai bine să păstrezi relaţiile cu femeile?
"Când s-a căsătorit, mama avea vreo 24 de ani. Tuţa (tatăl lui Valeriu) era cu vreo 10 ani mai în vârstă. Tuţa o iubea în taină de mult timp.
Mama era o fată simplă, cu şcoală primară, fără altă avere decât fecioria sufletului şi a trupului.
Tuţa era un om întreg, sănătos şi voinic, cu un trecut frumos, student la Politehnică, bine văzut de toţi oamenii de valoare pe care-i avea Basarabia în acele vremi. Îi mai trebuia puţin şi ieşea şi el inginer. Dar, luând contact cu societatea aşa-zis „sus pusă” şi cunoscându-i decadenţa, a renunţat la toate perspectivele pe care i le deschidea viitorul şi s-a întors în sat, la plug, făcându-se învăţător. Voia să întemeieze un cămin frumos şi curat, să aibă soţie, copiii lui, gospodăria lui…Şi a luat-o pe mama.
Mama l-a întrebat:
-De ce mă iei tu pe mine de soţie, că eu n-am nici carte, nici avere… pe când tu…De ce nu ţi-ai ales o fată învăţată de la Iaşi, că doar atâtea te doreau de bărbat?
Iar el a răspuns:
-Ei, Lena, de câte ori mă uit la tine, mă gândesc că nu sunt vrednic de tine. Tu ai ceva ales, tu ai fecioria. Eşti curată. Şi de aceea te iubesc eu.
Tuţa, până la data căsătoriei păcătuise cu alte femei. Avea însă cinstea sufletească, era de o sinceritate totală în a-şi recunoaşte păcătoşenia. De aceea îmi era atâta de drag.
Când eram elev în ultima clasă de liceu, frământat de gânduri şi nelinişti privitoare la relaţiile cu femeile, l-am întrebat într-o noapte:
-Tuţa, mi-e cam ruşine, dar te rog spune-mi deschis, cum este mai bine să păstrezi relaţiile cu femeile? Eu mărturisesc între băieţi pentru abstinenţă, întâmpin însă cele mai mari opoziţii. Mediul e foarte stricat prin şcoli.
Tuţa mi-a răspuns:
-Cel mai bine este să te abţii. Eu am păcătuit în tinereţea mea, dintr-o nelămurire. Trecusem de 21 de ani şi eram fecior încă, curat, dar s-a zvonit printre băieţii şi fetele de seama mea, că sunt impotent şi de aceea n-am relaţii cu femeile. Şi atunci, de ciudă, am căutat să aflu cine a scornit acest zvon. Şi am aflat că totul pornea de la o fată intrigată de atitudinea mea demnă şi curată. Şi am păcătuit cu ea de ciudă. Mi-a părut rău mai târziu.
O, cât de mult mi-a folosit mie mărturisirea lui Tuţa! De câte ispite şi căderi nu m-a ferit sfatul, mărturisirea lui! […]
Am sărutat-o pe mama şi ea mi-a spus că în toată căsnicia lor, amândoi, şi Tuţa şi mama, au fost cinstiţi unul faţă de altul. Ce lucru minunat şi plăcut înaintea lui Dumnezeu! Au trăit toată viaţa atât de frumos, s-au iubit. Şi noi, copiii, niciodată nu i-am văzut certaţi. Ştiu că Tuţa o iubea pe mama, o ocrotea. (…)
Rodul dragostei acestor oameni deosebiţi sunt cei patru copii: Valeriu, Valentina, Eleonora şi Elisabeta. "
Din Sfântul închisorilor, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pg. 13-16
