Actualitate

Trăiește ziua de azi, înainte de cea de mâine!

386

Trăiește ziua de azi, înainte de cea de mâine! Pe aceasta am adoptat-o după ce am observat faptul că mulți oameni trăiesc cu o deziluzie. Au impresia că au să înceapă să se bucure de viață, când au să facă rost, în sfârșit, de mai mulți bani. Aud asta foarte des la oamenii care vin la mine: „Când o să terminăm de plătit casa… când o să termine copiii facultatea… când o să strângem un pic mai mulți bani… după ce o să fiu avansat pe alt post… când terminăm de redecorat casa… când terminăm piscina din curte… când strângem îndeajuns de mult, cât să cumpărăm casa de vacanță la care am visat… când o să putem cumpăra haine mai scumpe și o să avem acces la cluburi mai selecte… aceea o să fie viața pentru care muncim!”.

Într-un fel, e ușor de înțeles de ce așa multă lume cade în această capcană. Toată media este astfel gândită, încât să ne facă să ne dorim lucruri pe care nu le avem și să fim profund nemulțumiți până le obținem.

Cu flerul unui propovăduitor al zilelor noastre, vocea din reclamă te învață că nu vei ajunge niciodată fericit, până nu ajungi să conduci o mașină de lux și să zbori cu avion privat. Și asta se repetă atât de mult, încât până la urmă ești „agățat”. Firește, e bine să te uiți în viitor. Anticiparea dă gust provocării. Îmi doresc să aud că ai un plan de economii sau că ai un scop, din punct de vedere profesional. Dar nu-ți lăsa planurile de viitor să înlăture din calea sa farmecul prezentului.

Un verset din Biblie, minunat pentru tinerele cupluri: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!” (Psalmul 117, 24).

 

(Charlie W. Shedd, Scrisori către Filip. Sfaturi unui tânăr căsătorit, Editura Bizantină, București, 2011, p. 130)


Articole postate de același autor
2594

Liturghie arhierească la praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, în Catedrala episcopală din Soroca

Duminică, 13 decembrie 2020, la praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Preasfințitul Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca. Alături de ierarhul Sorocii a liturghisit soborul de slujitori ai Catedralei episcopale. De sărbătoarea Sfântului Andrei, enoriașii prezenți în sfântul lăcaș, au adus […]