Doresc să simt din nou prezenţa
Harului Divin,
Ai inimii genunchi să-mi plec
Şi Ţie să mă-chin.
Să strig din nou, a câta oară,
O, Doamne, vino iar,
Să pun din nou acelaşi vot,
La sfântul Tău Altar.
S-aud din nou un glas duios,
O, dulcele Tău glas:
"Copilul Meu, pierdut ai fost,
Dar astăzi Te-am aflat."
S-alini din nou tristeţea grea
A sufletului meu,
Să-mi plâng din nou cu lacrimi fuga,
De Tine, Domnul meu.
Arhimandrit Augustin Zaboroşciuc
Părinţii voştri! Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi noi! Mii de mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat, şi sufletele lor […]
Ochii mei n-au lacrimi, Doamne, din pricina împietririi inimii şi chiar dacă ar izvorî – nu ar fi în stare să stingă focul cel mistuitor care arde în mine. Sufletul meu, însă, plânge cu lacrimi pe care numai Tu singur le vezi şi se mâhneşte tânguindu-se, şi strigă către Tine Făcătorul lui, aşteptând slobozire. […]
