Doresc să simt din nou prezenţa
Harului Divin,
Ai inimii genunchi să-mi plec
Şi Ţie să mă-chin.
Să strig din nou, a câta oară,
O, Doamne, vino iar,
Să pun din nou acelaşi vot,
La sfântul Tău Altar.
S-aud din nou un glas duios,
O, dulcele Tău glas:
"Copilul Meu, pierdut ai fost,
Dar astăzi Te-am aflat."
S-alini din nou tristeţea grea
A sufletului meu,
Să-mi plâng din nou cu lacrimi fuga,
De Tine, Domnul meu.
Arhimandrit Augustin Zaboroşciuc
Întâmplarea ce urmează, care ne-a povestit-o tot Părintele Iacov (Talichis), s-a întâmplat într-o Vinere Mare. O bătrânică s-a dus să aprindă candelele într-o biserică din satul ei. Din curiozitate s-a uitat în altar şi ce vede? Pe Sfânta Masă stătea un tânăr în jur de 30 de ani, avea răni în palme şi în picioare […]
Ochii mei n-au lacrimi, Doamne, din pricina împietririi inimii şi chiar dacă ar izvorî – nu ar fi în stare să stingă focul cel mistuitor care arde în mine. Sufletul meu, însă, plânge cu lacrimi pe care numai Tu singur le vezi şi se mâhneşte tânguindu-se, şi strigă către Tine Făcătorul lui, aşteptând slobozire. […]
