Sfaturi duhovnicești
5263

Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus nu ne poate sta nimic înainte

– Lumea traieste astazi pe fuga, oamenii sunt grabiti, n-au timp totdeauna sa citeasca din carti, mai ales dimineta, cand incepe o zi de munca si griji. – Oamenii sunt grabiti pentru ca traiesc in logica lumii care ii inconjoara. De mine depinde sa-mi organizez astfel viata, incat sa fac loc pentru rugaciune in ea. […]

Sfaturi duhovnicești
6350

Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face!

– Cum pot recupera din timpul pe care l-au pierdut şi cum pot împlini poruncile lui Dumnezeu cei care nu au primit educaţie religioasă, dar care totuşi doresc să intre în viaţa monahală cu seriozitate? – În viaţa duhovnicească nu se pune problema recuperării trecutului. Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, […]

Sfaturi duhovnicești
4282

Din toate stările este cu putință să ne ridicăm. Dumnezeu e puternic!

Atunci când omul este mândru peste măsură, Dumnezeu îi trimite ispite peste puterile lui. Așa spune și Gheron Iosif Isihastul. Îi dă ispite peste puterile lui. Și vezi că ești nimic și nu poți lucra nici o poruncă, nu poți lucra nimic, tu ești așa cum ești… Ei, asta aduce smerenie. Tu înțelegi că fără […]

Sfaturi duhovnicești
6018

Nu poți să te rogi fără să iubești

Trăim înconjurați de bârfe și vorbe fără sens. Suntem geloși și invidioși unii față de celalți. Suntem orgolioși. Foarte ușor ne pierdem cumpătul…. Vreți să vă rugați? Nu poți să te rogi fără să iubești. Vă doriți pacea sufletească? Duhul Sfânt nu va veni în inima voastră dacă nu o veți curăți de patimi. Dumnezeu […]

Sfaturi duhovnicești
4322

„Doamne, dă să-mi văd păcatele mele…”

– Din ce cauză a slăbit râvna pentru rugăciune şi pentru orice faptă bună, atât în mănăstiri, cât şi între mireni? – Pentru că a slăbit credinţa în toată lumea. Astăzi, fiecare creştin şi călugăr mărturiseşte că nu se mai poate ruga în prezent, cum se ruga în trecut. Numai cu mare silă şi osteneală, […]

Comentariile zilei
4147

Lucrarea lăuntrică

Lucrare launtrică nu înseamnă o pravilă citită riguros, un post aspru sau îndeplinirea vreunei rânduieli exterioare, ci atenția asupra mișcării sufletești care se îndreapta asupra aproapelui. Atunci când aproapele tău devine dușmanul tau în propria imaginație, atunci începe lucrarea lăuntrica de răsturnare a propriei jigniri și întoarcerea ei într-un sentiment de smerenie, de iertare și […]

Sfaturi duhovnicești
5442

Nu toţi din lume se prăpădesc, nici toţi din mănăstire se mântuiesc…

Cândva stăteam în faţa unei icoane făcute de Părintele Arsenie la Bucureşti pentru mănăstirea noastră, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, care se găseşte acum în Muzeul mănăstirii noastre. Stăteam în faţa acestei icoane şi o prezentam unui cadru universitar de la Sibiu, şi zic: „Eu cred că Părintele Arsenie este un geniu”. Şi respectivul spune: […]

Sfaturi duhovnicești
3309

„Adică cum, să fim proşti?”

 Aţi amintit, maică, un element foarte important: sărăcia cu duhul. Pentru că vorbim despre proprietate intelectuală, iar sărăcia cu duhul de care Mântuitorul vorbeşte în Fericiri a fost înţeleasă în cele mai variate forme. Mulţi au fost scandalizaţi: „Adică cum, să fim proşti?”. Intr-adevăr; Mântuitorul ne zice să fim proşti, dar să fim proşti după […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
8601

”Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor…”

M-a întrebat un bătrân odată: “Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?” (El umbla iarna cu capul gol şi desculţ, prin zăpadă.) “Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socoteşti că tu eşti ceva mai mult decât altul, că eşti mai bun, mai frumos ca altul…” “Săracu’ de mine, părinte Paisie, eu […]