Poezie creştină
1620

„Tatăl nostru” în limbajul florilor

Plâpândul ghiocel Ieşind de sub zăpadă Striga: Tatăl nostru Ca lumea să-l vadă. Care eşti în ceruri, Şopti floarea-soarelui Şi-un văl de lumină căzu pe răzoare. Smerit, busuiocul Când vântul îl mână Şi-i scutură roua Sfinţească-se-ngână. Când numele-Ţi spune Trist ochiul-de-bou Nu ştiu de-a fost şoaptă Sau numai ecou. Albastră ca cerul O nu-mă-uita Spune: […]