Sfaturi duhovnicești
5168

Care este fapta bună cea mai iubită de Dumnezeu?

Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe. Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
6960

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii…

Înfrânarea patimilor este mai bună decât orice medicament; şi prelungeşte durata vieţii… Aţi solicitat tratament. Iată tratamentul. Alergaţi la Maica Domnului şi ea totdeauna vă va ţine în stare de bucurie… Sănătatea nu depinde numai de hrană, ci cel mai mult de liniştea sufletească. Viaţa în Dumnezeu, desprinzându-se din valurile lumii, umbreşte cu pace inima, […]

Sfaturi duhovnicești
5461

„Fie voia Ta, Tatăl meu şi Dumnezeul meu!”

Ai înţeles credinţa ca pe o exersare în bine. Să ştii că ai înţeles-o aşa cum trebuie. Exersarea ta a constat până acum în post, rugăciune şi milostenie. Bine, acestea trei sunt de o foarte mare însemnătate. Postul, rugăciunea şi milostenia sunt expresia practică a credinţei, nădejdii şi dragostei. Prin toate acestea tu arăţi că […]

Catehism
12053

În Vinerea Patimilor se ține Post Negru

În Sfânta și Marea Vineri, numită în popor și Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă, mulți credincioși țin post negru. Conform tradiției, cei fără slăbiciuni trupești nu consumă niciun fel de mâncare și nu beau apă până după Denia Prohodului. Așa cum a prezis Mântuitorul când au fost întrebați ucenicii Lui de ce ei nu postesc […]

Sfaturi duhovnicești
9249

Postul din Săptămâna Patimilor

Gheronda, de ce în Săptămâna Mare pot să postesc trei zile, în timp ce în restul anului îmi vine greu să mă înfrânez? În Săptămâna Mare este întristarea pentru Pătimirile lui Hristos. Să presupunem că ţi-a murit o persoană apropiată. Îţi mai stă mintea la mâncare? Atunci nu numai că nu-ţi mai pasă de mâncare, […]

Sfaturi duhovnicești
4643

Cel ce face ascultare cu dragoste şi cu «Doamne Iisuse» liturghie săvârşeşte…

Părintele spunea că primul păcat care vine din partea raţională a sufletului este uitarea. Adică uităm de binefacerile lui Dumnezeu, de prezenţa lui Dumnezeu, de frica de Dumnezeu… Apoi, din uitare vine răceala. Iar trezvia se naşte din frica de Dumnezeu şi frica de Dumnezeu se naşte din credinţă. Pe urmă zicea bătrânul: „În zadar faci mii de metanii şi […]

Comentariile zilei
9226

Se face logodna în perioada posturilor?

Mai multă lume întreabă dacă se face logodna în perioada posturilor. Credem că e o înțelegere eronată a Logodnei ca ceremonie religioasă și ceea ce se înțelege ultima vreme prin aceeași noțiune: cererea în căsătorie cu îmbrăcarea inelului iubitei; întâlnirea, cunoașterea și discuția între rudele mirilor; planificarea nunții etc. Să declarăm cuiva că o iubim […]

Familia
6530

Ce trebuie să facă soţii ca să aibă copii buni şi sănătoşi?

Părinţii, dacă doresc să aibă copii buni, înţelepţi şi sănătoşi, trebuie ca ei să fie mai întâi buni, credincioşi, ascultători de Biserică şi plini de frica lui Dumnezeu. Căci copiii sunt de fapt „copii” ale părinţilor lor. Ce văd şi ce aud în casă de la părinţi, aceea fac. Educaţia copiilor începe chiar din ziua […]

Predici
4847

Predică la Sfânta Cruce – Despre valoarea sufletului – Pr. Ilie Cleopa

“…Ce va folosi omul de va dobândi lumea toată și își va pierde sufletul său? Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?“ (Marcu 8, 36-37)   Iubiți credincioși, În predica Sfintei Evanghelii de astăzi vom vorbi, pe cât ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului și despre valoarea sufletului omenesc. Iată […]