Familia
10174

Să ne străduim cât putem să fie liniște și pace în casele noastre

Să învățăm să fim buni și blânzi cu toată lumea, dar mai cu seamă cu soțiile noastre, să ne dăm multă silință, ca și atunci când ele ne ceartă pe drept sau pe nedrept, să nu le răspundem tot cu ceartă, ci să urmărim un singur lucru, să punem capăt pricinilor de supărare și să […]

Sfaturi duhovnicești
65

Cum vom lupta împotriva întunericului?

Da, spune, diavolul trebuia să dispară şi noi toţi ne-am fi mântuit, susţin cei ce s-au moleşit, dezvinovăţindu-se. Ar trebui să fii mulţumit, omule, că poţi birui un duşman aşa de temut, neîndoios dacă vrei, dar tu cârteşti nemulţumit ca un ostaş somnoros şi trândav. Dacă vrei, cunoşti prilejurile. Veghează, că nu ştii din ce parte […]

Sfaturi duhovnicești
37

Ai păcătuit? Ridică-te!

Ai păcătuit? Vino în Biserică şi şterge păcatul tău. Ori de câte ori cazi pe un drum, tot de atâtea ori te şi ridici; astfel, ori de câte ori păcătuieşti, de atâtea ori să te şi pocăieşti. Nu deznădăjdui, nu fi nesârguincios, ca să nu-ţi pierzi nădejdea în bunătăţile cereşti care s-au pregătit pentru noi. Şi […]

Sfaturi duhovnicești
87

Pentru cei ce zic că nu se pot mântui în lume

Nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, îl mântuieste, mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu. Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel ce nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria […]

Sfaturi duhovnicești
4376

Milostenia este primită când o faci cu blândeţe

Milostenia este primită când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai, ci te bucuri, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună (2 Cor. 9, 7). Şi de ce ţi-ar părea rău să ajuţi un […]

Sfaturi duhovnicești
16

„Sunt mirean, am soție și trebuie să am grijă de copii”

Să învățăm să ne îngrijim de virtute; și să ne străduim mult să bineplăcem lui Dumnezeu, Să nu ne fie o scuză nici grija de acasă, nici grija de soție, nici grija de copii, nici altceva! Să nu socotim că ne sunt de ajuns aceste griji spre a ne îndreptăți trândăvia și nepăsarea vieții noastre. […]

Sfaturi duhovnicești
3287

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea

Nicio armă nu este mai puternică în mâna diavolului decât deznădejdea: De aceea nici nu se simte prea mulţumit când păcătuim, ci cel mai mult se bucură când ne lăsăm cuprinşi de disperare. Ascultă, dar: Pavel se teme mai mult de deznădejde decât de desfrânare, căci spune: „Îndeobşte se aude că la voi e desfrănare, […]

Sfaturi duhovnicești
4872

„Pricina bolilor trupești este păcatul cuibărit în suflet”

Sfântul Ioan Gură de Aur a avut o lucrare caritabilă extrem de importantă atât în Antiohia, cât și, mai târziu, la Constantinopol, unde s‑a preocupat permanent de îngrijirea bolnavilor, de miluirea săracilor, de întemeierea de așezăminte pentru orfani și văduve și mici locații de îngrijire a celor străini. Totodată, Sfântul Ioan ne‑a lăsat și o […]

Sfaturi duhovnicești
4897

Să cauţi frumuseţea sufletului

Să nu simţi respingere faţă de femeie pentru că s-a nimerit să nu fie frumoasă. Ascultă ce zice Scriptura: „Albina e mică printre zburătoare, dar rodul muncii ei întrece orice dulceaţă” (înţelepciunea lui Sirah 11, 3). Făptură a lui Dumnezeu este şi femeia. Prin respingerea ta n-o jigneşti pe ea, ci pe Ziditorul ei. Ce […]

Sfaturi duhovnicești
4288

Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul…

Fii cu luare-aminte la ce ţi-a făcut diavolul. Sunt două lucruri: păcatul şi căinţa. Păcatul este rana, iar căinţa este leacul. Aşa cum sunt răni şi leacuri pentru trup, tot aşa pentru suflet sunt păcatele şi căinţa. Păcatul are ruşinea, iar căinţa are îndrăzneala. Adună-te, rogu-te, şi fii cu cea mai mare luare-aminte la cele […]