Sfaturi duhovnicești
9863

Duhul Sfânt nu vine într-un pântece ghiftuit

Într-o zi mi-a venit gândul să cumpăr nişte peşte proaspăt. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mănăstirii. Aş fi putut să cumpăr, dar nu voiam să încalc regula vieţii mele. Însă gândul mă urmărea într-atât, încât chiar şi în biserică, la liturghie, nu-mi ieşea din minte. Am înţeles atunci că aceasta […]

Sfaturi duhovnicești
3592

„Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinism fără asceză”

Sfântul Ioan Gură de Aur a ținut să sublinieze legătura care există între dogmă și viață. Citind scrierile sale, putem înțelege legătura dintre credința cea dreaptă, exprimată în dogme, și viața dreaptă în Hristos. Dogmele Bisericii nu trebuie să fie scrise doar pentru biblioteci, ci ele trebuie să devină viața Bisericii. Aceasta nu înseamnă că […]

Predici
6179

Mitropolitul Augustin de Florina – Predică la vindecarea demonizatului din Gadara

Şi s-a dus Iisus în ţinutul gadarenilor (Luca 8:26) S-a dus, zice Evanghelia, s-a dus Hristos în ţinutul gadarenilor. Care era acest ţinut? Se afla la graniţele Israelului, aproape de închinătorii la idoli, pe malul răsăritean al Ghenizaretului. Ce erau gadarenii? Iudei erau. Dar, deşi credeau în Dumnezeu, nu încercau să împlinească poruncile Lui. Aveau […]

Sfaturi duhovnicești
4554

Doamne, eu am crezut că nu mai am nici o ieşire…

  Îmbărbătaţi-vă în nevoinţă, nu renunţaţi la ea, chiar dacă întreg iadul s-ar ridica împotriva voastră şi lumea întreagă ar fierbe răutate şi ameninţare şi credeţi: „Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr (Ps. 144, 18)”. Amin! Veniţi mai des la biserica lui […]

Sfaturi duhovnicești
4809

Nu avem duhovnici buni, pentru că nu avem ucenici buni

Deși credincioșii apelează la preotul din parohia de care aparțin pentru slujbele de botez, cununie, înmormântare, și alte rugăciuni pe care le poate face acesta, totuși pentru Taina Spovedaniei, ei sunt liberi să-și aleagă duhovnic de la alta parohie, sau de la mănăstire. Problema este însă, atât faptul ca ne lipsește experiența necesară pentru a […]

Sfaturi duhovnicești
3339

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenici ai Mei…

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor. Căci […]

Ştiri interne
3322

PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie la biserica Sf. Mc. Vera, Nadejda, Liubovi şi mama lor Sofia din incinta centrului de plasament Preafericitul Iosif din mun. Chişinău

Duminica, 14 octombrie 2018, de Sărbătoarea ,,Acoperământul Maicii Domnului” Preasfințitul PETRU, Episcop de  Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica ,,Sf. Mc. Vera, Nadejda, Liubovi și mama lor Sofia” din incinta Centrului  de plasament ,,Preafericitul Iosif” din mun.Chișinău. Alături de Preasfinția Sa a coliturghisit Protoiereul Igor BARCARI. În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul PETRU a […]

Sfaturi duhovnicești
5437

Aceasta este cea mai frumoasă chemare de Sus la viaţa îngerească!

Un frate începător a întrebat cum poate şti dacă are sau nu chemare pentru viaţa monahală. – Bine faci, frate, că întrebi; că şi eu am întrebat acum 66 de ani, când am intrat la Cozancea în mănăstire! Mai întâi, fratele care doreşte viaţă de mănăstire trebuie să se pregătească de acasă. Să meargă regulat la biserică, […]

Familia
4636

Mamele duc mai departe toată frumuseţea credinţei

Mamele au fost şi rămân creştinele care au contribuit la realizarea sfinţilor, savanţilor, a oamenilor de creaţie. Ele sunt cele care au umplut Bisericile, au umplut mănăstirile cu feciori, cu preoţi care slujesc neîncetat Liturghia în bisericile şi mănăstirile noastre. Ele sunt cele care au ostenit zi şi noapte, la pieptul lor au ţinut copiii, […]

Predici
4407

Haina de nuntă cu care Dumnezeu vrea să fim îmbrăcați

De multe ori citim și recitim Evanghelia, ascultăm pasaje din ea în Biserică, cunoaștem chiar și tâlcuirile ei. Pentru unii creștini a devenit un obicei frumos și lăudabil de a include în pravila zilnică citirea a câtorva capitole din Noul Testament. Cu toate acestea, adesea se întâmplă că citirea Evangheliei nu lasă amprenta necesară în sufletele […]