Actualitate

SUA: Propunere de lege pentru interzicerea avortului după detectarea primelor bătăi ale inimii copilului

5751

Vineri, 13 ianuarie, un membru al Camerei Reprezentanților din partea statului Iowa, Steve King, a introdus un proiect de lege federală pentru interzicerea avorturilor în cazurile în care se pot detecta bătăile inimii copilului nenăscut.

Inima copiilor nenăscuți începe să bată încă de la 21 de zile după fecundație.

Heartbeat Protection Act of 2017 (Legea pentru protecție în caz de bătăi ale inimii, H.R. 490) impune ca medicii care efectuează avorturi să verifice dacă există bătăi ale inimii fătului înainte de a face avortul. Aceștia nu pot efectua avorturi dacă bătaia inimii este detectată.

Singura excepție prevăzută în această lege este pentru cazurile în care viața mamei ar fi în pericol, specificându-se explicit că aceasta nu include „afecțiunile psihice sau emoționale”.

Mama căreia i se face un avort (care contravine acestei legi) nu va putea fi pusă sub acuzare, dar medicii care efectuează astfel de avorturi sunt pasibili de amendă și/sau cinci ani de închisoare pentru comiterea cu bună știință a unui avort la cerere dacă bătăile inimii fătului sunt detectabile.

Congressmanul King a declarat:

„De la decizia neconstituțională Roe v. Wade din 1973, viețile a aproape 60 de milioane de copii nevinovați au fost curmate [în SUA – n.t.] de industria avortului, cu ștampila de aprobare a guvernului federal. Legislația mea va impune ca, înainte de efectuarea unui avort, toți medicii să detecteze bătăile inimii copilului nenăscut. Dacă se detectează bătăi ale inimii, copilul este protejat.

America a fost întemeiată pe principiul că drepturile noastre provin de la Dumnezeu. Toate persoanele umane au dreptul la viață. Cum putem, atunci, să admitem că aceste drepturi permit uciderea unui copil? Cred că cea mai importantă responsabilitate dată nouă de Dumnezeu este să protejăm viața umană nevinovată și voi continua să îmi dedic viața acestei răspunderi.”

Guvernatorul republican al statului Ohio, fost candidat la președinția SUA, John Kasich, s-a opus prin veto unei legi similare după ce aceasta a trecut de legislativul din Ohio.

sursa culturavietii.ro


Articole Asemănătoare
923

Destinată să trăiască – minunea supraviețuirii unui copil după avort

Data presupusă a naşterii era 25 decembrie. Dar ce poate face împotriva avortului o mică creatură neajutorată în pântecele mamei? Ce poate face mama acestei mici fiinţe când, forţată de împrejurări, ajunge pe mâini răuvoitoare? Ce pot face viitorii bunici, când fiica lor se îndepărtează tot mai mult de ei? Următoarea relatare a fost prezentată […]

Articole postate de același autor
180

“Foc îi dati lui Hristos, foc va va da si El voua!”

Pe cei ce furau îi descoperea; pe femeile vopsite le certa; pe fumatori îi oprea de la fumat; pe preotii care fumau îi certa aspru si le zicea: “Voi sunteti purtatori de Hristos ca va Împartasiti si-L aveti pe Hristos în voi, si voi îi puneti lui Hristos tigara în gura. Foc îi dati lui […]