Acum câteva zile a rânduit Dumnezeu să ajungem în Muntele Athos. Pentru mine a fost prima dată și ceva cred că s-a schimbat în sufletul meu după această vizită.
Schimbarea cred că are la bază rânduiala pe care am observat-o în viețile acestor oameni, duhul lor de rugăciune și de închinare permanentă către Dumnezeu, depărtarea lor de lume, de toată tulburarea, acest șuvoi care permanent dă năvală în sufletul laicilor și ne “îmbată” făcându-ne să trăim și să gândim trupește.
Athos-ul are avantajul și de a fi fizic ferit de lume, înconjurat de ape, într-o peninsulă aflată “în afara lumii” dar ca o extensie a ei. Muntele Athos e un reper al trăirii ortodoxe, un reper la care adesea noi bărbații ar trebui să revenim și să recalibrăm ceasurile vieții noastre, noi cei care am fost rânduiți să conducem familiile societății, și să punem astfel rânduială în viețile noastre, ale femeilor și copiilor noștri.
Nu voi insista pe trăirile și întâlnirile pe care le-am avut aici, ci vă voi destăinui una din frământările mele de ceva timp.
În urmă cu câteva luni mi-am închis contul de facebook personal, la îndemnul și exemplul personal al unui prieten dar și la efectele nocive pe care le simțeam că le are acest mediu asupra mea.
Eu lucrez acasă, pe cont propriu, și sunt propiul meu șef și angajat. Dacă eu nu-mi pun rânduială zilnic în cele profesionale, nu-mi va pune nimeni. Fiind implicat și în munca asociației, ajunsesem să administrez câteva pagini de facebook plus contul meu personal. Când mă refer la administrare, spun creare de conținut și urmărire constantă e efectelor pe care le are acest conținut asupra cititorilor. Postam permanent articole, infografice educative, fișiere audio, fotografii și filme. După ce le postam urmăream câte like-uri, share-uri sau comentarii apar.
Așa se făcea că eu dimineața munceam câteva ore să creez / copii / aranjez conținutul și apoi în timpul zilei, până seara, intram destul de des ca să văd efectele. Ajunsesem să intru pe paginile administrate de 2-3 ori pe oră. Printre picătuiri lucram și la site-urile mele cu care-mi câștig pâinea. Dar îmi fragmentam așa de des munca încât ajungeam să fiu foarte distras. Fiecare intrare pe facebook se finaliza și cu o derulare a postărilor “prietenilor” mei virtuali și ajungem adesea să citesc articole propuse de ei, și din acel articol să ajung în altă parte și tot așa. Intrând pe facebook verificam și mesajele și răspundeam la ele, iar mesajele îmi dădeau de lucru în altă direcție și tot așa.
Marea problemă era că fiecare revenire din mediul acestui site de socializare la munca mea de zi cu zi era adesea anevoioasă. Eram destul de distrat, cu mintea în alte părți, și cu greu mă readunam că să mă concentrez la ceea ce am de făcut. Într-o zi am zis că renunț la contul meu personal.
Din acel moment, eu am câștigat în timpul meu zilnic de lucru cel puțin 2-3 ore de muncă și un plus considerabil de concentrare. Mi-am dezinstalat aplicația de facebook de pe telefon care mă agresa permanent și m-am liniștit. A fost pentru mine o gură mare de aer din punct de vedere sufletesc, o povară de care am scăpat. Îmi legase sufletul, încet, fără să-mi dau seama. Pe motivul unei “misiuni creștine” eu eram împătimit și tulburat sufletește. Cum oare un mediu care mie personal îmi face rău, ca distribuitor de conținut, va putea face bine cititorilor de conținut?
Acum de câteva săptămâni am început să ne punem serios problema închiderii paginilor de facebook ale asociației. Pentru că pagina de facebook a Ortodoxiei Tinerilor a adunat în ultimii ani mulți “cititori” ne părea rău, crezând că totuși poate fi de folos cuiva, în mare de informații negative, să aducem și câte un gând despre Dumnezeu.
Numai că eu simt în continuare că, deși postez mult mai rar pe aceste pagini, pe 2 din ele le-am și închis, tot îmi tulbură inima și mă îndeamnă spre un comportament nefiresc, dăunător sufletului meu. Am decis să nu închidem pagina de OT de pe facebook, dar să ne depărtăm puțin ca să vedem cum rânduiește Dumnezeu.
Cu această întrebare în minte am ajuns la Mănăstirea Vatoped la Muntele Athos, și prin intermediul unui părinte drag român am ajuns, două grupuri de români, să stăm într-o seară la vorbă cu starețul Efrem. Un om cu viață curată, luminos, care emană bucurie, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni din Sfântul Munte. Părintele stareț are ocazia, prin natura slujirii sale, să se întâlnească cu mai marii lumii și să înțeleagă ce se întâmplă în lumea de astăzi.
După ce ne-a vorbit foarte frumos de locul în care am ajuns, de cetatea Maicii Domnului, Mănăstirea Vatoped, care are astăzi 7 icoane făcătoare de minuni care mângâie oameni din întreaga lume, ne-a spus că-i putem adresa întrebări dacă vrem.
Părintele român care a intermediat această întâlnire a noastră, l-a întrebat pe stareț ce părere are despre facebook, concluzionând discuțiile pe care le-am avut cu sfinția sa înainte pe această temă, destăinuindu-i temerile mele.
Părintele stareț, este renumit pentru sinceritatea sa și pentru răspunsurile clare pe care le dă celor cu care se întâlnește, chiar și oamenilor importanți. Defapt această sinceritatea este o modalitate de a spune adevărul și de a nu intra în jocului mincinos al corectitudinii politice.
Părintele Efrem a răspuns: “Dacă puteți, distrugeți-l. Facebook-ul a distrus multe familii.” Atât. De aici au urmat alte discuții.
Am căutat în inima mea un răspuns de la Dumnezeu și într-un fel cred că l-am găsit. Vreau, cu ajutorul lui Dumnezeu să scap de acest mediu nociv și să nu-i mai încurajez și pe alții să rămână acolo.
Facebook-ul, mai înainte de a discuta despre calitatea informațiilor, este un mediu care creează dependență, și chiar dacă tot facebook-ul ar fi plin numai de sfaturi de la Sfinții Părinți, prin simplul fapt că nu ne mai putem controla conștient în a-l accesa cu chibzuință, își arată efectele nocive.
Acest mediu fură atât de mult timp zilnic fiecărui navigator, încât așa-zisa rețea de socializare (unire a oamenilor) se dovedește a fi factor de dezbinare între tată și fiu, soț și soție, părinți și copii, prieteni, colegi, și așa mai departe. Această dezbinare vine în primul rând din lipsa de atenție pe care noi oamenii nu ne-o mai acordăm unii altora, față către față, iar așa-zisa socializare în virtual e artificială și fără profunzimi.
E atât de multă informație pe facebook, încât fiind bombardat zilnic cu sute de articole și poze, ajungi în timp doar să derulezi depresiv de sus în jos pe o pagină cu infinit scrolling, citind doar titlurile și vizualizând câte o fotografie sau două. Se banalizează așa de mult presa, ca instrument de informare, încât opiniile se creează doar prin titluri bombastice (majoritatea păcălitoare) și bannere cu mesaje scurte, fără a mai da atenție materialelor lungi, analizelor profunde.
Dacă ar fi să punem în discuție calitatea informațiilor care apare, am putea spune pe drept, că răul pe care-l primim e mai mare, uneori covârșitor mai bogat, decât binele sau ideile bune pe care le regăsim. Ori rezultatul final e clar... suntem pe minus cu binele primit.
Cât privește articolele duhovnicești pe facebook, eu personal cred că prezența lor sporadică în știrile care ne apar pe peretele nostru de facebook, ne îndreptățește și mai mult să rămânem în acest mediu nociv zicând: “facebook-ul e bun pentru că aici găsim articole frumoase despre Dumnezeu”. Da, dar câte poze desfrânate, câte injurii, câte vorbe urâte, câte patimi înșirate în public am văzut în acest mediu?
De aceea, prezența noastră acolo este pentru mulți o dovadă că acest mediu este folositor.
Există multe studii despre facebook și discuția e foarte largă, dar eu mă voi limita la câteva concluzii duhovnicești legate de sufletul meu și de așa-zisă misiune pe facebook și în mediul online.
E clar că facebook-ul ne dă ocazia să ne afișăm altfel decât suntem, fericiți și frumoși, acoperindu-ne realitatea vieții noastre, care e de multe ori mai gri. Arătându-le altora “bucuria” vieții noastre, le stârnim invidie și un imbold puternic de a fi și ei ca noi: bogați, frumoși, călători în lumea întreagă, cu succes la femei sau bărbați, cu succes profesional, cu prieteni mulți, etc. Și astfel crește cercul vicios al frustrărilor în care toți ne arătăm unii altora fericiți dar toți suntem în mare parte altfel decât ceea ce am afișat, crezând totuși că ceilalți nu sunt ca noi, ci ei chiar sunt fericiți.
Facebook-ul, ca întreg mediul virtual, oferă această oportunitate de a ne minți pe noi înșine și pe ceilalți, stricând puternic relațiile dintre oameni.
Din ceea ce eu am trăit, facebook-ul și mare parte mediul virtual este o risipire în exterior, contrar adunării în sine, așa cum ne învață sfinții părinți.
Ortodoxia, oricât de multe articole duhovnicești am citi pe facebook și pe net, nu se trăiește virtual, ci concret în cotidian, în relație om la om, față către față, Dumnezeu către om și om către Dumnezeu. Teoretic virtualul ar trebui să trimită către întâlnirile reale ale oamenilor, la fel și rețelele de socializare, dar în realitate de multe ori ele devin scop în sine, idol. Și devine pagina de facebook a Ortodoxiei Tinerilor mai importantă decât parohia unui tânăr, decât familia și prietenii lui.
Simt că pentru mine aceste 5 zile la Muntele Athos au însemnat mai mult decât toate articolele de pe net care le-am citit despre Dumnezeu.
Explozia blogosferei ortodoxe, a informațiilor ortodoxe în mediul virtual, cred că este un pogorământ făcut omului căzut, dar care dacă e permanentizat, adică “instituționalizat” depărtează omul de Dumnezeu și Biserica lui Hristos.
Punctul culminant al unirii omului cu Dumnezeu, e cât se poate de palpabil, nici decum virtualo-filosofic, e gustarea din Dumnezeu, la Sfânta Liturghie, gustare din Trupul și Sângele Domnului.
Cred că noi cei din biserică am ajuns să citim sute de articole duhovnicești, să ascultăm sute de predici, conferințe și să vedem filme ortodoxe, dar fără să mai aplicăm mare lucru din ceea ce primim în cuvânt.
Suntem înconjurați de informații despre Ortodoxie dar pierdem esențialul: pacea sufletului, retragerea din cele tulburi ale lumii, smerenia, rugăciunea, comuniunea cu ceilalți oameni și mai ales cu cei în suferință.
Și ca să închei cu gândurile starețului Efrem Vatopedinul, problema nu e a facebookului ci a mea, Vina e mea și soluția revenirii în realitate e tot la mine. Nu vreau să-i acuzăm pe fondatorii acestui mediu și nici să-i considerăm responsabili pentru răul făcut, Dumnezeu va judeca cele ascunse ale cugetelor noastre. Eu sunt de vină pentru tot răul pe care mi l-am făcut stând în acest mediu, și tot eu vreau să ies acum...
Doamne ajută!
