Actualitate

Ssfânta mănăstire Saharna și-a sărbătorit hramul

346

În această zi frumoasă de vară, una dintre perle printre mănăstiri de pe meleagurile bătrânului Nistru, ce păstrează flacăra credinței aprinse din veacuri, Sfânta Mănăstire Saharna și-a sărbătorit hramul.

Slujba praznicală a fost oficiată de către Arhim.Adrian Baciu,starețul mănăstirii, în biserica Sfânta Treime, frumos împodobită cu ramuri și ierburi binemirositoare, prin care s-a preînchipuit răspândirea Darurilor bogate celei de a treia persoană a Sfintei Treimi, a Sfântului, Bunului și de Viață Făcătorului Duh.

Enoriașii și pelerinii veniți din România, și-au plecat genunchii în această zi de mare importanță pentru biserica ortodoxă universală și s-au rugat împreună cu preoții pentru chemarea pogorârii Duhului Sfânt Cel Dătător de pace și pentru bunăstarea Sfintei Lui Dumnezeu Biserici, cântând » Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților si Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. »

După slujba săvârșită cu solemnitate, toți cei prezenți au făcut înconjurarea bisericii proslăvind pe Duhul cel purcezător din Tatăl Ceresc prin slăviri și cântări, iar după procesiune au luat parte la Cinul Panaghiei și agapă frățească.

Sursa: http://manastirea-saharna.md/


Articole Asemănătoare
9741

Zece curiozități despre mănăstirea Saharna

Complexul monastic este amplasat în defileul rîuleţului (pîrîu) Saharna (în izvoarele istorice este numit şi Echimăuţi), un afluent din dreapta fluviului Nistru, şi este parte componentă a Rezervaţiei peisagistice Saharna, raionul Rezina cu o suprafaţă de 674 ha şi o altitudine maximă de 230 m. Ca majoritatea aşezămintelor monahale de pe malurile fluviului Nistru şi […]

Articole postate de același autor
3573

De ce să nu postezi pe Facebook poze cu copilul tău

Dragostea pentru copii noştri şi admiraţia nemărginită pentru ei, ne determină de multe ori să vrem să ne strigăm în gura mare fericirea pe care o trăim alături de ei, ne face să vrem să vadă o lume întreagă cât sunt de minunaţi şi de speciali. Şi uite aşa unii dintre noi ajung să posteze […]