Actualitate

Liturghie Arhierească de Ziua Sfîntului Duh, la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

1879

Luni, 5 iunie 2017. Conform tradiției, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au slujit ca instrumente ale evenimentului prăznuit sau care au avut un oarecare rol în săvărșirea lui. Astfel, a doua zi după Duminica Pogorarii Sfîntului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfîntul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: “Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfîntul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

Întu această zi importantă pentru întreaga Ortodoxie, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni.

În dimineaţa zilei Chiriarhul a fost întîmpinat călduros de soborul de preoți și diaconi slujitori împreună cu creștinii Catedralei.

La finele Sfintei Liturghii, Ierarhul a vorbit creștinilor veniţi la rugăciune despre importanța acestui mare praznic: ,,Învățătura despre Sfînta Treime are o însemnătate deosebită pentru viața duhovnicească a credincioșilor. Căci așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate perihoretică ființiala, tot așa și creștinii formează o comuniune spirituală de credință, nădejde și iubire în Dumnezeu. Biserica este o unitate de ființă și o comuniune de viață după chipul Sfintei Treimi.”

sursa http://episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
4210

Patriarhia Română își exprimă profunda indignare privind ofensa publică adusă simbolurilor religioase

Patriarhia Română a luat act cu profundă indignare de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca în cadrul „Săptămânii Mândriei” a minorităților sexuale. Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator. Asemenea atitudini jignitoare la adresa covârșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă […]