Actualitate

Slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski”

2706

În seara primei zile a Postului Sfintelor Paşti, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat în prezența slujitorilor Catedralei şi a numeroşilor credincioși, slujba Pavecerniţei mari împreună cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Canonul cel Mare este cel mai important imn despre pocăinţă pe care îl are Biserica Ortodoxă, în întreg cultul ei liturgic şi imnografic.

La finele canonului, cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, a rostit un cuvânt de învăţătură pe marginea canonului Sfântului Andrei Criteanul și despre post şi importanţa lui.

Acest Canon cuprinde 266 de strofe, în care se face pomenire de multe episoade şi personaje din Vechiul şi Noul Testament atenţionând sufletul nostru că de foarte multe ori noi ne asemănăm cu cei care au greşit şi că este necesar ca să ne îndreptăm şi să apelăm mai ales la mila lui Dumnezeu. De altfel, această pripeală “Miluieşte-mă Dumnezeule, miluieşte-mă!”, care se cântă după fiecare strofă a acestui Canon, însoţită de închinăciunea până la pământ nu face altceva decât să creeze o comuniune între toţi cei care sunt prezenţi în biserică, o comuniune întru pocăinţă.

O atenţie deosebită este acordată în Canon răscumpărării omului din robia păcatului, mijlocită de Mântuitorul prin Jertfa Sa pe Cruce. Căderea omului în păcat, răscumpărarea lui prin Întruparea şi Jertfa Mântuitorului, Taina Pocăinţei, dogma Sfintei Treimi, preacinstirea Maicii Domnului sunt principalele teme dogmatice pe care autorul le abordează.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni


Articole Asemănătoare
317

Sfântul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski – Hramul Catedralei Episcopale din Ungheni

Marți, 12 septembrie 2017 Catedrala Episcopală din orașul Ungheni s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare, pentru a-și sărbători ocrotitorul ceresc, pe Sfântul Binecredincios Mare Kneaz Alexandru Nevski. Serviciul divin a fost săvârșit de Chiriarhul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni înconjurat de un ales sobor de preoți şi diaconi, precum şi […]

Articole postate de același autor
150

A apărut nr. 1-2 pentru anul 2016 al revistei de gândire şi atitudine creştină ”Altarul Credinței”

Cu ajutorul Domnului şi cu binecuvântarea ÎPS Vladimir a apărut nr. 1-2 pentru anul 2016 al revistei de gândire şi atitudine creştină ”Altarul Credinței”. *** La finele acestui an calendaristic scoatem de sub tipar un număr dublu al revistei noastre mitropolitane. În 15 ani, de când a fost inaugurată publicația, am avut posibilitatea să transmitem slujitorilor […]