Întâi trebuie să credem și apoi să strigăm la cel în care credem: Tată, auzi-mă! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Miluiește-mă!! Și la Sfinții lui Dumnezeu să strigăm și la Maica Domnului ca să se roage pentru noi!
Sfânta rugăciune este asemenea Suflării sufletului din noi care trebuie să fie permanent cu noi. Așa cum nu putem trăi fără aer, fără apă, fără mâncare, nu putem trăi fără Hristos, fără Sfânta rugăciune.
Cu cât ne rugăm mai mult, fie și cantitativ, poate, uneori și calitativ, cu atât primim mai mult! O spun toți, o spunem și noi: cu cât privim mai din inimă către Hristos și-I deschidem inima noastră, cu atât domnul Dragostei și al Milostivirii și al iubirii de oameni se odihnește în noi!
Și cu cât strigăm mai mult la Dumnezeu, cu atât ni se împlinește și cererea, ni se mângâie inima, mai picură și o lacrimă și se aprinde lumânarea sufletului iar Hristos este lângă noi și astfel nu suntem singuri!
Extras din Cuvântul de învățătură al părintelui Ioanichie Bălan despre rugăciune, Lumea Monahilor/mr. 6, 2007
