Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: conf. dr. Igor Cereteu

796

„Ce prezintă cărțile bisericești din secolele XVII-XX?” este tema conferinței zilei de miercuri, 29 noiembrie 2017, ora 18.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM.

Invitatul acestei seri este cercetatorul Igor Cereteu, specialist în carte veche religioasă.

Astfel, în cadrul întâlnirii se va vorbi despre tipurile cărților bisericești, materia din care au fost confecționate, ce cărți au circulat în spațiul nostru, dar și despre importanța acestora.

Sunt invitaţi toţi doritorii!


Articole postate de același autor
1442

De ce unii copii sunt ascultători, iar alţii nu?

Dacă un copil este zămislit în zi de post sau în zi de sărbătoare, atunci el se poate naşte cu un defect, moral sau fizic. Astfel, copilul poate deveni de necontrolat, neascultător. De obicei, într-o familie sunt şi copii sănătoşi, dar şi bolnavi. Păcatul părinţilor se răsfrânge asupra copiilor şi aceştia din urmă pătimesc din […]