Sărbătoarea Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

459

Mercuri, 8 noiembrie 2017, în ziua cinstirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

După Sfînta Liturghie a fost oficiată slujba unui Te Deum, înaintea raclei cu o părticică din cinstitele moaște ale Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, pentru sănătatea slujitorilor, a ctitorilor, a enoriaşilor şi a tuturor celor care în ziua pomenirii Sfîntului îşi sărbătoresc ziua onomastică.

La final, Vlădica Nicodim a felicitat toți locuitorii orasului cu ocazia cinstirii Sfîntului ocrotitor. Vorbind despre curajul și îndrăzneala în mărturisirea credinței de care a dat dovadă Marele Mucenic prăznuit astăzi, Ierarhul a îndemnat credincioșii să ceară Sfîntului Dimitrie pace și bună rînduială în Biserica și țara noastră, bunăstarea poporului și prosperarea credinței ortodoxe.

 

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
478

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și sfințirea colivei

Vineri, 18 martie 2016, în prima săptămână a Postului Mare, Preasfințitul Marchel a oficiat liturghia Darurilor mai înainte sfințite și sfințirea colivei în catedrala „Sf.Împ.Constantin și Elena”. Particularitatea acestei zile de post a fost marcată prin faptul că mulți creștini au venit pentru a se împărtăși cu Preacuratul Trup și Scumpul Sânge al Domnului nostru […]