Săptămâna Tineretului Ortodox (22-28 aprilie 2024)

1714

În cea de-a VI-a săptămână a Postului Mare se desfășoară Săptămâna Tineretului Ortodox, care a ajuns la a 15-a ediție.
Activitățile au demarat în mai multe parohii și instituții din republică.

Slujitorii și tinerii mai activi din diverse biserici implică adolescenți și tineri în activități ziditoare de sufllet.

În prima zi a avut loc o întâlnire cu profesorii și studenții Academiei Teologice, fiind îndemnați să fie mai implicați în activități misionare. Arhim. Nectarie (Gherman), prorector, și Pr. Octavian Moșin, președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, s-au referit la frumusețea trăirii în Hristos și la slujirea tinerilor.

A urmat închinarea la veșmintele cu care au fost acoperite un sfert de veac moaștele Sfântului Ioan Rusul, sfințenii care își vor găsi locul de închinare la capela instituției.

Tot în această zi parohia Sălcuța, r. Căușeni a demarat Săptămâna Tineretului Ortodox în cadrul LT ”Meșterul Manole” din sat, desfășurând activități zilnice cu tinerii, iar în parohia Sadalcia, r. Basarabeasca a început Săptămâna Religiei, organizată în parteneriat cu LT ”Mihai Eminescu” din localitate.


Articole postate de același autor
6191

Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, […]