Actualitate

Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

2224

În prima sâmbătă a Postului Mare, închinată Sfântului Marelui Mucenic Teodor Tiron, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat numeroși credincioși ai urbei.

Sâmbăta, în Post, este o zi „euharistică” marcată prin săvârşirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Euharistia pentru creștini înseamnă totdeauna sărbătoare.

În cadrul slujbei divine, enoriașii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic, au fost cuminecați cu Trupul și Sângele Mântuitorului, după ce în primele zile ale Postului Mare s-au rugat la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii au fost îndemnați să continue acest itinerar duhovnicesc prin post, rugăciune și fapte curate, pentru a întâmpina cu bucurie mărita sărbătoare a Învierii Domnului.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
386

PS Siluan, Episcop de Orhei, a citit a treia parte a Canonului de pocăință al Sf. Andrei Criteanul la catedrala mitropolitană

În seara zilei de miercuri din prima Săptămână a Sfântului și Marelui Post, 21 februarie 2018, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Moldovei și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, a oficiat în cadrul Pavecerniței Mari a treia parte a Canonului […]