Pe călugăriţele din mănăstire aşa le învăţa:
– Maicilor şi surorilor, viaţa noastră trebuie să fie o continuă rugăciune. Sunt nemulţumit de sfinţiile voastre că nu slujiţi şi nu cântaţi lui Dumnezeu cu mai multă râvnă. Că noi trebuie să ardem pentru dragostea Lui. Nu suntem pentru rugăciuni lungi şi cu mintea împrăştiată. Ci să facem rugăciuni scurte. Dar în acele momente, fiinţa noastră, mintea, inima şi voinţa să fie unite cu Dumnezeu prin dragoste.
Iarăşi le zicea:
– Cine crede că vine la mănăstire ca să trăiască mai comod şi fără griji, acela greşeşte, neştiind scripturile vieţii călugăreşti, nici taina cea mare ce ancorează viaţa la Cer.
Apoi adăuga:
– Nimbul de lumină în care se prezintă tot cadrul vieţii călugăreşti este dumnezeiesc, şi fericiţi sunt cei ce rămân în acest cadru până la sfârşit, fără nici un compromis. Fericiţi sunt de trei ori, că s-au făcut vrednici de cununa cea neveştejită a slavei şi n-au trăit degeaba pe pământ. Ei sunt ca pomii răsădiţi la marginea apelor. Pentru aceia se va odihni cu adevărat Duhul lui Dumnezeu şi întreaga Sfântă Treime îşi va face lăcaş în sufletele lor.
Zicea iarăşi părintele Dometie:
– Numai a unora ca acestora le este viaţa fericită, care din pruncia călugărească s-au întraripat cu dumnezeiescul dar al curăţiei totale trupeşti şi sufleteşti. Pentru ei nimic nu este greu şi nimic necurat. Că zice Sfântul Pavel că pentru cei curaţi toate sunt curate şi sfinte. Pentru ei nimic nu este greu, căci toate le pot în Iisus Hristos care este veşnic cu ei.
Domnul ne vrea să fim întregi ai Lui. Întregi la minte şi întregi la trup.
După o nevoinţă şi o dăruire totală ca aceasta, părintele Dometie a fost chemat la odihna cea de veci. Deci, săvârşind dumnezeiasca Liturghie şi dând tuturor învăţătura cea mai de pe urmă, pe când aducea alimente în spate peste munte însoţit de obşte, s-a aşezat jos cu ochii către cer şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Era duminică, 6 iulie 1975.
Aşa a trăit şi aşa s-a jertfit părintele Dometie, duhovnicul moţilor din Munţii Apuseni!
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 663-664
