Doi soţi de curând căsătoriţi, din Cluj, trăiau în armonie şi în bună vieţuire. Amândoi îşi doreau copii şi bucurie. Iată că soţia rămâne însărcinată. Îşi face un control medical în Cluj. Doctorul, în cele din urmă, îi spune:
– Trebuie neapărat să întrerupi sarcina! Altfel vei naşte un copil anormal, dement, cu malformaţii, un monstru.
– Domnule doctor, mă las în voia lui Dumnezeu. Eu nu întrerup sarcina. Vreau să avem şi noi un copil.
Auzind soţul ei, o silea pe biata femeie să ucidă copilul înainte de naştere, ca să nu nască un „monstru“. Femeia n-a vrut. În cele din urmă a început ceartă în casă, neînţelegere şi apoi divorţ.
– Dacă nu vrei să avortezi, a zis soţul, te-am lăsat, decât să am un copil dement.
– Rămasă singură, femeia îşi făcu curaj. Zilnic se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu să nască un copil sănătos şi normal. Zadarnice erau ocările părinţilor şi sfaturile medicilor. Ea nădăjduia în Dumnezeu.
Iată, se apropie vremea naşterii.
Femeia s-a internat la o maternitate. Apoi a născut foarte uşor un copil mare şi frumos, cum rar s-a mai văzut în maternitate. Toţi medicii s-au adunat în jurul ei. Nu mai ziceau un cuvânt. Credinţa şi devotamentul de mamă al unei femei i-a ruşinat pe toţi. În prezent, copilul este la liceu, iar mama se mângâie cu dânsul în văduvia ei.
Extras din Danion Vasile, Mângâiere pentru bolnavi, Editura Egumeniţa, Galaţi 2004
