Anul 2020 este un an jubiliar pentru Catedrala „Sfântului Ierarh Nicolae” municipiul Bălți, împlinindu-se 225 de ani de la sfințirea ei. Catedrala este o adevărată capodoperă a municipiului, având o formă arhitecturală de o frumusețe rară, care prin arhitectura sa întruchipează Corabia lui Noe. Aceasta reprezentînd salvarea lui Noe, ai familiei lui și animalelor de pe întreg pământul. Pentru noi Catedrala Sfîntului Nicolae este Corabia care ne duce de la cele pământești la cele cerești. Ușile Catedralei sunt deschise pentru toți cei ce își doresc salvarea sufletelor prin participarea la sfintele slujbe și unirea cu Hristos prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui.
Din mila Domnului, am ajuns la cei 40 de ani de slujire în calitate de cleric, paroh și duhovnic al Catedralei. În acest an aniversar, am decis să scriu pentru urmași și pentru cei ce trec pragul acestui locaș sfânt o filă de istorie plină de încercări și minuni, la unele fiind martor ocular, iar altele fiind relatate de predecesorii mei.
Părinții noștri cei care au construit acest sfânt locaș au fost profund încântați de viața sfântului Nicolae, un adevărat exemplu de statornicie și râvnă duhovnicească în apărarea dreptei credințe. Astfel l-au ales ca protector și acoperitor pe marele făcător de minuni Ierarhul Nicolae, un mijlocitor neadormit către Dumnezeu pentru toți cei ce vin și îngenunchează cu credință în fața icoanei sale din Catedrală.
Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Mai întîi a strălucit prin viețuire călugărească, iar pentru viața lui îmbunătățită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credința în Hristos a fost prins de mai-marii cetății, a fost bătut și chinuit, apoi aruncat în temniță, împreună cu alți creștini. Cînd marele și binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberați de legături toți cei închiși și, odată cu aceștia, și Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte și minunatul Nicolae.
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni așa cum arată istoria vieții sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbați năpăstuiți pe nedrept. Pe când aceștia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâți și au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit și de binefacerile ce le făcuse cu alții, cum izbăvise de moarte pe alți trei bărbați din Lichia. Iar sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor și gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului și eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbați, iar împăratului i-a arătat și i-a dovedit că bărbații aceia sunt nevinovați și că din pizmă au fost pârâți că au uneltit împotriva lui. Și așa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.
Pe lângă acestea a făcut încă și alte minuni. A păstorit dumnezeiește poporul ortodox și ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat către Domnul. Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu și-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelșugare bine celor ce au nevoie și-i izbăvește de tot felul de primejdii și nevoi, căci și acum, ca și atunci, Același Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.
Veniți creștini la rugăciune
În casa Domnului cel Sfânt,
Veniți creștini, plecați genunchii
Și fruntea voastră la pământ.
Veniți, Creștini cu umilință
În fața Sfântului Altar,
Veniți să dezbrăcăm păcatul,
Și să ne înnoim în har!
Când clopotele-ncep să sune
În zori cu glasul lor duios,
Răsună-n undele lor tainic
Chemarea Domnului Hristos
În prezent unul dintre cele mai vechi edificii de cult din orașul Bălți este Catedrala Sfîntului Nicolae. Primele letopisețe ajunse pînă la noi sunt dotate cu secolul XV. Ele ne mărturisesc despre viața primelor băștinași ai acestor locuri pitorești care se aflau la intersecția a două rîuri nu prea mari și anume rîul Răut și Răuțel. În anul 1421, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, această așezare aparținea principesei Ringolida Mazovețcaia, sora cneazului lituanian Vladislav al II-lea, care a expulzat-o din Lituania împreună cu slugile ei. Ajungând pe aceste meleaguri, pe un loc mai înalt în preajma râului Răut principesa Mazoveţcaia își construiește un palat și o Bisericuță mică de piatră în cinstea Sfântului mare Ierarh Nicolae. Treptat în jurul palatului a apărut o mică așezare, însă care nu a existat mult timp deoarece în același secol coardele tătare a lui Mengli au distrus alezarea, au dat foc construcțiilor și Bisericii, iar locuitorii rămași în viață au fost luați în „surghium”. Însă pe ruine se întorceau oamenii și din nou aceste meleaguri au reînviat. Pe temelia vechii biserici au ridicat o altă Biserică de lemn care a funcționat până în secolul XVIII-lea.
La începutul secolului al XIX-lea după alipirea Basarabiei la Rusia, în 1818 țarul Alexandru I în drumul din Hotin spre Chișinău s-a oprit pentru a înnopta în Bălți, în aceeași noapte i-a fost adusă o veste îmbucurătoare și anume că fratelui său Nicolai Pavlovici i s-a născut un fecior, pe care țarul presupunea să-l facă moștenitor, adică să-l ridice pe tronul Rusiei. Cu ocazia nașterii nepotului, țarul a emis un ordin despre redenumirea localității în orașul Bălți cu statut de centru județean.
Orașul creștea, se mărea numărul populației și în bisericuța de lemn nu încăpeau toți creștinii pentru satisfacerea trebuințelor duhovnicești. Boierul Alexandru Panaiti Catardji a elaborat planul pentru construcția unei noi Biserici mai mari alături de cea veche, care au hotărât să o demoleze. Auzind despre această locuitorii satului Hecii-Vechi au venit la boier cu rugămintea ca Biserica de lemn să fie dată lor. După finisarea soborului, boierul le-a îndeplinit dorința, Biserica a fost demontată pe părți și transportată în sat. Aceasta a funcționat permanent și funcționează până în prezent.
Timp de cinci ani, între anii 1790-1795, boierul Alexandru Panaiti împreună cu creștinii de naționalitate rusă și moldovenească au început construcția Bisericii, proiectată de arhitectul german Veisman. La construcția Bisericii au participat și muncitorii din Galiția. Biserica a fost construită în stil apusean având forma unei corăbii, ce simbolizează „Corabia lui Noe”, cu Altarul la răsărit, conform regulilor ortodoxe.
După terminarea construcției au început lucrările de pictură și amenajare în interiorul bisericii. Zugrăvirea icoanelor și a iconostasului au fost efectuate de către pictorul Evstafie, familia căruia și proveniența din păcate nu s-au păstrat. Iconostasul unicat, sculptat din lemn există nemodificat și în prezent.
Biserica Sfântului Nicolae a devenit un centru religios nu numai pentru orașul Bălți, ci și pentru așezările din preajmă. De rînd cu Biserica au fost ridicate construcțiile necesare și măreața Clopotniță care avea două etaje și era construită la fel într-un stil apusean.
În anul 1940 clopotnița a fost bombardată și acoperișul cu crucea au fost demolate. Tot în timpul războiului la reparația ei s-a reconstruit și s-a mai adăugat al 3-lea etaj, la fel a fost făcută o altă formă de cupolă în stil românesc, clopotnița avea o înălțime de 32 metri care înfrumuseța orașul, devenind unul din simbolurile acestuia. Ea avea 3 nivele, la nivelul 2 se aflau 12 clopote diferite după greutate. Cel mai mare clopot, ce avea 100 puduri (aproximativ 1638 kilograme), emitea un sunet ce se auzea la mulți kilometri în jur.
Turnul clopotniței, vârful căreia era înfrumusețat de o cruce mare, care se putea vedea chiar și din afara orașului. Lucrul în interiorul bisericii a fost continuat din 1795 până în 1803. În anul 1795 Biserica a fost sfințită și în ea a început să se slujească. Tot lucrul de construcție a fost făcut întru atât de bine încât biserica nu a avut nevoie de reparație o perioadă lungă de timp. Până în anul 1871 pe lîngă Biserică exista Colegiu teologic, la fel exista și un cabinet medical fapt care ne vorbește ca preoții se ocupau nu numai cu slujbele divine, dar și cu tămăduirea poporului prin acțiuni de caritate. Majoritatea din clerici se ocupau la fel și cu prelucrarea pământului deoarece soborul avea în proprietatea sa terenuri de pământ arabil.
Este de menționat faptul ca în anul 1923 când s-a format Eparhia Hotinului, Episcopul avea reședința în orașul Bălți și purta titlul de „Episcopul Bălțului și a Hotinului”. În această perioadă soborul Sfântului Nicolae primește titlu de catedrală.
Lucrul în interiorul bisericii a fost continuat din 1795 pînă în 1803. În anul 1795 biserica a fost sfințită și în ea a început să se slujească. Tot lucrul de construcție a fost făcut cu o deosebită calitate, încât biserica nu a avut nevoie de reparație o perioadă lungă de timp. Primul caz avariat a fost în 1941, în perioada celui de-al 2-lea război mondial, centrul orașului a fost bombardat și aproape totalmente distrus. O bombă a nimerit în biserică străpunzînd acoperișul și podul, dar nu a explodat, soldații au scos bomba din biserică și au dus-o pe malul Răutului și acolo au explodat-o. Lucrul de restaurare a fost efectuat de nemți și români deținuți militari. Pereții și podul erau văruiți, pe pereți atârnau icoane care au fost pictate în diferite perioade ale timpului.
În urma unei reparații capitale din 1941-1942 în interior pe pereți și pod au apărut ornamente și picturi de o frumusețe rară. Pentru pictură au fost încadrați pictori din rîndul deținuților. Fresca și pictura au fost executate într-un stil bizantin, fiind folosite culori întunecate, ce au dat bisericii un aspect întunecat ceea ce beneficiază privirea în timpul rugăciunii.
Iconostasul prima dată a fost dezasamblat în 1942 și pe părți a fost transportat la Chișinău la maestrul lemnar care l-a restaurat. Drept ca dovadă a slujit o bucățică de hârtie care a fost găsită în 1979, pe care era indicată data restaurării 10.09.1942.
În 1959, din neatenția paracliserului Iacov Rusu, în biserică a avut loc un incendiu, în urma căruia a avut de suferit partea nordică a iconostasului, fapt care poate fi observat și în zilele noastre.
Din păcate regimul ateu, care avea drept scop să distrugă sfintele locașuri, nu a ocolit nici soborul Sf. Nicolae. Astfel în luna martie 1964 a încetat dangătul cel sfânt al clopotelor. Regimul ateu a demolat clopotnița printr-o explozie făcând-o una cu pământul, până și fântâna, cavoul boierului Panaiti și mormântul prot. Vladimir Dumitriu, care a slujit în catedrală 40 de ani și alte morminte ale preoților. În același timp au distrus o parte din încăperile unde locuiau slujitorii clerului.
O mică parte din arhiva bisericii a fost transferată la Chișinău, însă restul cărților liturgice, acte istorice și cărțile din biblioteca catedralei au fost arse timp de trei zile pe teritoriul bisericii, din spusele martorilor acelor timpuri.
În anul 1978 este numit în calitate de paroh, preotul Grigore Lisnic, care de unul singur nu reușea să satisfacă cerințele duhovnicești a numărului mare de creștini, care se ridica la mii. La 4 februarie 1979, prin hotărâre Arhierească s-a decis ca clerul bisericesc să fie constituit din doi preoți și doi dascăli. Temporar este numit cleric, protoiereul Vladimir Ţîbulschii care deja era pensionar. La 14 august 1979 prin decret arhieresc ca cleric al Catedralei este numit preotul Mihail Saracuța.
În octombrie 1980 este numit cleric al soborului diaconul Chiril Ţîmbaliuc. În perioadă anilor 70, biserica se afla într-o stare deplorabilă. Din primele zile după numirea sa în calitate de cleric al Catedralei, preotul Mihail Saracuța s-a dedicat reînnoirii bisericii și transformării ei într-un centru religios, unde enoriașii puteau să participe la Sfintele Taine, pentru a se uni cu Dumnezeu și îmbogățirea bagajul de cunoștințe duhovnicești.
În 1979 iconostasul a fost restaurat de pictorul Simion Babici din orașul Odessa, însă acest lucru a suferit eșec deoarece pictorul a fost adus de către autoritățile timpului care aveau drept scop distrugerea lucrurilor sfinte. Pentru observațiile făcute meșterului pentru daunele provocate iconostasului preotul Mihail Saracuța a fost taxat din partea conducerii orașului.
În anul 1980 au fost acoperite cu foițe de aur (Susal): policandru, parțial iconostasul și Crucile de pe Catedrală. În același an, în timpul reparației capitale a catedralei a fost întărită cu 2 brâie de metal armat cu grosimea de 100 mm, pentru ca pe viitor biserica să fie protejată de diferite alunecări de teren și cutremure de pământ. La Sf. Prestol au fost schimbate, cămașa de dedesubt ( рус. „срачица”) și veșmîntul de deasupra (рус. „индития”), acestea au fost schimbate din materiale din pânză de in. Chivotul a fost meșterit din lemn, cu icoane Domnești.
Din anul 1959 Catedrala nu mai era Sobor, ci o simplă parohie, clerul ei fiind format dintr-un singur preot și un dascăl. Începînd cu anul 1959 și până în 1989, biserica și clericii ei, au avut foarte multe de suferit fiind ponegriți și înjosiți de conducerea regimului ateu.
Acest lucru este confirmat prin prezența scrisorilor de calomnie de către regimul de atunci, de condițiile create de dânșii, spre exemplu la sărbătoarea Botezul Domnului 1987, starostele Catedralei, care era adeptul sovietului orășenesc-Bălți, în loc de apă potabilă pentru sfințire a „Aghiazmei Mari”, a comandat intenționat să fie adusă o cisternă de apă fierbinte, ca în rezultat să scrie niște scrisori cu genericul „Кипяточек для Крещения”.
În anul 1982 a avut loc resfințirea Catedralei de către ÎPS Ioanafan, Arhiepiscopul Chișinăului și a Moldovei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi: preot Grigorii Lisnic, preot Mihail Saracuța, preot Gheorghe Țimbaliuc, prot. Vladimir Țibulischi, prot. Ilie Guma, prot. Varfolomei Daghi, protodiacon. Vasilii Paterau și alții. În anul 1987 în urma unui proces de calomnie realizat de Departamentul de Relații dintre Biserică și Stat și anume de către dnul Vicicu, dnul Armașu și KGB, care deseori erau inițiatorii învinuirilor nefondate, Parohul Catedralei, părintele Mihail Saracuța, în timp de 24 de ore a fost izgonit din Catedrală, neprimind nici o explicație întemeiată și plauzibilă. Astfel părintele Mihail a fost nevoit să plece din Bălți împreună cu familia.
Din 1989 odată cu „Perestroika”, s-a schimbat și părerea față de Biserică, atunci protoiereul Mihail Saracuța a fost din nou readus în sobor cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Vladimir, în calitate de paroh al Catedralei Sfântului Nicolae, având și funcția de Protopop pe raioanele Rîșcani și Drochia, fiind și-n calitate de secretar al vicariatului de Bălți. La acel moment în cadrul bisericii mai slujeau: părintele Pavel Paiul și părintele Mihail Zagnat.
În 1991 cu străduința părintelui Mihail a fost desfășurată o reparație capitală a bisericii și anume a fost dată jos tencuiala veche de pe pereții Catedralei până la piatră și schimbate toate geamurile. Sfințirea după reparația capitală a bisericii a avut loc în anul 1992 de un sobor de preoți: protoiereul mitrofor Mihail Saracuța, protoiereul mitrofor Gheorghe Țimbaliuc și alții.
În același an protoiereul Mihail s-a adresat din numele Bisericii Sfântului Nicolae cu o scrisoare către comitetul executiv din Bălți, prin care solicita reconstrucția clopotniței, ce a fost distrusă în perioada comunistă. După o discuție constructivă cu primarul orașului, dnul Tonciuc, despre necesitatea acestei construcții, a fost adoptată o hotărâre a primăriei despre reconstruirea Clopotniței și deschiderea unui cont bancar, dedicat colectării de surse bănești de la toți doritorii, care vor fi folosite exclusiv la construcția Clopotniței. În anii 1993-1994 pe contul bancar s-a colectat din donații o sumă de 963000 ruble, care nu au fost suficiente nici pentru pachetul de documente de proiectare.
În anul 1994 la întoarcerea părintelui Mihail din Ierusalim, pelerinajul căruia a fost finanțat de către președintele Băncii „Moldova Nord Banc”, Nicolae Chiriliciuc, a avut loc o discuție între părintele Mihail și dnul Chiriliciuc. În timpul discuției părintele Mihail i-a mărturisit dlui Chiriliciuc despre visul „de a reconstrui Clopotnița distrusă, dar pentru aceasta nu dispune de mijloace financiare. Atunci dnul Nicolae, om cu inimă mare, a hotărât să finanțeze construcția Clopotniței din cont propriu.
Lucrările de reconstrucție au început îndată după ce au fost executate lucrările de proiectare. Când s-au executat săpăturile pentru temelia clopotniței, muncitorii au dat de o placă ce acoperea o fântână cu o lățime de 1.5 m și adâncimea de 14 m, adâncimea apei avea 8 m, fântâna dată a fost ascunsă sub ruine în timpul demolării Clopotniței din 1964. Amenajarea fântânii și-a asumat-o iarăși Nicolae Chiriliciuc din mijloace proprii.
La 1 septembrie 1994 în conformitate cu hotărârea primăriei or. Bălți №4/24 din 16 aprilie 1992 în prezența constructorilor, corului bisericesc, dnul Nicolae Chiriliciuc și parohul bisericii Sfântului Nicolae, protoiereul mitrofor Mihail Saracuța, au pus prima piatră la temelia Clopotniței și capsulă a timpului în care se conține următorul mesaj: „Astăzi, joi, 1 septembrie 1994, în conformitate cu hotărîrea primăriei or. Bălți cu participarea arhitectului șef dl Boris Grițunic, din contul mijloacelor personale a președintelui Băncii „Moldova Nord Banc”, dnul Chiriliciuc, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove și cu stăruința parohului soborului Sfântului Nicolae din orașul Bălți, protoiereul mitrofor Mihail Saracuța, constructorii trastului „Confercăi” în frunte cu Alexandru Zaițev, au pus piatra de temelie a clopotniței celui mai vechi lăcaș sfânt al urbei în speranța de-a finisa cu ajutorul lui Dumnezeu în anul 1995 către aniversarea a 200 ani de la înălțarea soborului Sf. Nicolae. Să ne ajute Dumnezeu!” Din acea zi și s-a început construirea intensă a Clopotniței.
Construcția căreia n-a fost întreruptă nici pentru o zi și care trebuia să fie finalizată la 22 mai 1995 în cinstea celei de a 200 aniversare de la sfințirea bisericii. Construcţia a fost efectuată de către „Echipa de construcție a trastului căii ferate a Moldovei” în frunte cu Alexandru Zaițev. Costul total al Clopotniței a constituit 480000 lei. Sub cupolă sunt instalate 8 clopote, 3 dintre ele sunt turnate din metal neferos și sunt numite în cinstea membrilor familiei dnului Nicolae Chiriliciuc și anume în cinstea soției Svetlana, fiului Andrei, fiicei Iulia. Aceste clopote au o greutate de 600, 250 și 90 kg. Dnul Nicolae Chiriliciuc le-a comandat la Moscova, unde au fost turnate la Mănăstirea Preacuviosului Daniil al Moscovei. Costul clopotelor constituind în total 220000 lei.
În anul 1995, la 22 mai, Clopotnița a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, împreună cu un sobor mare de preoți și diaconi, la sfințire participând și conducerea orașului și a țării în frunte cu președintele statului, dnul Mircea Snegur.
Dnul Nicolae Chiriliciuc, un mare ctitor, care a dăruit bisericii orașului Bălți și oamenilor o adevărată perlă în arhitectură și menire duhovnicească înaltă.
În anul 2004 s-a deschis o cantină pentru 80 de persoane din păturile social vulnerabile. Apoi a fost deschisă ”Școala duminicală” formată din 3 grupe, fiind incluși elevii începând de la clasa I-a și până în clasa a XII-a, dar și pentru toți doritorii de toate vîrstele.
În același an a fost deschisă și biblioteca de carte bisericească, a fost deschis și un cabinet medical pentru persoanele nevoiașe „Modul sănătos de viață”, a fost înființată și o asociație obștească sub denumirea „Izvorul tămăduirii”, în cadrul căreia ca voluntari sunt preoții clerici și unii enoriași ai Catedralei sub președenția protoiereului mitrofor Mihail Saracuța. În prezent, organizația susține și ajută după posibilitate persoanele vulnerabile ale societății, majoritatea acestor persoane sunt fără nici un sprijin din partea copiilor, rudelor și a societății.
În anul 2000 a fost efectuată o reparație în interiorul bisericii cu restaurarea icoanelor și instalarea încălzirii autonome. În anul 2001 a fost efectuată o reparație capitală a tuturor încăperilor din incinta bisericii. În anul 2002 în Sobor activau două coruri: profesionist și tineret.
În prezent pe lîngă Catedrală slujesc 4 preoți și un protodiacon, toți cu studii superioare în domeniul teologiei.
În anii 2010-2011 pictura de pe bolta din altar și biserică, pereții din interiorul și exteriorul Catedralei au fost capital reînnoite de către pictorul Vasile Bejenari, fiind ajutat de protoiereul Nicolae Saracuța, protoiereul Serghei Magnet, protoiereul Alexandru Saracuța și protodiaconul Gheorghe Saracuța, cu suportul financiar din donațiile ctitorilor și enoriașilor.
În anul 2017 a avut loc vopsirea părții exterioare a Catedralei. În același an, dnul Nicolae Chirilciuc a ctitorit reparația exterioară a Clopotniței, fiind schimbată tabla zincată pe una aurită, cât și crucea de pe cupola clopotniței și a fântânei de pe lângă ea.
Catedrala Sfântului Nicolae este o perlă, inima orașului, piatra de mare preț și Corabia care ne duce la limanul cel liniștit, de pe pământ la cele cerești.
Preoții în calitate de paroh al Soborului Sfîntului Nicolae:
1. Protoiereul Petru Cuniţchii 1813-1817
2. Protoiereul Andrei 1817-1820
3. Protoiereul Constantin Feodorovici 1820-1824
4. Protoiereul Dimitrii Crîjanovschii 1824-1825
5. Protoiereul Pavel Coşleacov 1825-1829
6. Protoiereul Avraam Antanovschii 1830-1861
7. Protoiereul Leon Saviţchii 1862-1870
8. Protoiereul Nicolai Criţchii 1879-1882
9. Protoiereul Dimitrii Certan 1907-1908
10. Protoiereul Vladimir Dimitriu 1909-1928
11. Protoiereul Nicolai Irimcioi 1928-1933
12. Protoiereul Selvestru Vitrici 1934-1939
13. Protoiereul Vladimir Dimitriu 1939-1950
14. Protoiereul Anatolii Boltaga 1950-1951
15. Protoiereul Ioan Varzari 1951-1959
16. Protoiereul Alexei Tuncienco 1959-1974
17. Protoiereul Evghenii Nazarciuc 1974-1976
18. Protoiereul Mihail Zagnat 1976-1978
19. Preotul Grigorie Lesnic 1978-1984
20. Protoiereul Vasilii Muduc 1984-1984
21. Protoiereul Mihail Saracuţa 1984-1987
22. Preotul Pavel Paiul 1987-1989
23. Protoiereul Mihail Saracuţa 1989-
Preoții în calitate de al 2-lea și al 3-lea cleric în cadrul Soborului Sfîntului Nicolae:
1. Preotul Vasilii 1813-1823
2. Preotul Chiril 1823-1827
3. Preotul Constantin Tamacu 1823-1836
4. Preotul Serghei Sînchevici 1823-1841
5. Preotul Grigorii Sergheevici 1824
6. Preotul Efimie 1824-1827
7. Preotul Ghiorghii Aroneanu 1826-1828
8. Preotul Afanasie Aroneanu 1826-1827
9. Preotul Procopii Aroneanu 1828-1833
10. Preotul Andrei Tamaşevschii 1839-1941
11. Preotul Simion Purişchevici 1842-1853
12. Preotul Feodor Podgurschii 1848-1871
13. Preotul Simion Vasiliuc 1871
14. Preotul Nicolae Laşco 1872-1874
15. Preotul Vasilii Muhnevici 1875-1879
16. Preotul Constantin Cmorescu 1881-1885
17. Preotul Stepan Zlapo 1886-1878
18. Preotul Mihail Bogoliubov 1893-1895
19. Preotul Teofan Dubnevici 1899-1906
20. Preotul Dimitrii Certan 1896-1914
21. Preotul Vladimir Dimitriu 1907-1934
22. Preotul Ioan Balteanu 1915-1930
23. Preotul Feodor Filonov 1916-1934
24. Preotul Dionisii Ivarschii 1930-1936
25. Preotul Grigorii Camendant 1934-1940
26. Preotul Petru Ţurcan 1935-1940
27. Preotul Boris Babcenco 1936-1940
28. Protoiereul Anatolii Baltaga 1950-1953
29. Protoiereul Simion Glasu 1953-1955
30. Preotul Ştefan Melnic 1955
31. Ieromonah Ilarion Lazarenco 1955-1958
32. Preotul Constantin Stepan 1958-1959
33. Preotul Alexei Tupcienco 1958-1959
34. Protoiereul Ioan Varzari 1959
35. Protoiereul Mihail Saracuţa 1979-1983
36. Protoiereul Grigorii Lisnic 1984-1985
37. Protoiereul Mihail Zagnat 1986-1989
38. Protoiereul Vasilii Belîi 1995-1999
39. Protoiereul Ioan Carpineanu 1990-2003
40. Protoiereul Gheorghii Bostaniuc 1990-1993
41. Preotul Serghei Magnet 1996-
42. Protoiereul Nicolai Saracuţa 1999-
43. Preotul Iosif Saracuţa 2000-2015
44. Preotul Alexandru Saracuța 2005-
Diaconii Soborului Sfîntului Nicolae:
1. Diaconul Gheorghii Aroneanu 1813-1833
2. Diaconul Samuil Criţchii 1826-1845
3. Diaconul Constantin Sergheevici 1850-1875
4. Diaconul Dimitrii Buga 1850-1880
5. Diaconul Ioan Pereteatcovici 1876-1881
6. Diaconul Andrei Dragocinschii 1882-1891
7. Diaconul Serghei Pereteatcov 1892-1907
8. Diaconul Grigorii Matveev 1908-1918
9. Diaconul Simion Biriucov 1919-1920
10. Diaconul Iustin Mitrofanov 1921-1944
11. Diaconul Mihail Smîrca 1923-1944
12. Diaconul Ioan Cazacu 1929-1934
13. Diaconul Dimitrii Bejan 1937-1940
14. Diaconul Chiril Ţîmbaliuc 1980-198
15. Protodiaconul Gheorghe Saracuța 2008-
Și alți preoți și diaconi care au învățat sau au trecut practica în Sobor.
Dascălii Soborului Sfîntului Nicolae:
1. Dascălul Gheorghii Aroneanu pînă 1813
2. Dascălul Feodor Malaneţchii 1823-1840
3. Dascălul Vasilii Chiorescu 1823-1831
4. Dascălul Grigorii Iuraşcu 1841-1851
5. Dascălul Vasilii Podgurschii 1842
6. Dascălul Ioan Haravschii 1843-1856
7. Dascălul Arhip Tuniţchii 1857-1861
8. Dascălul Mefodii Ginculov 1861-1881
9.Dascălul Feodor Rudnev 1873-1875
10. Dascălul Grigorii Noviţchii 1852-1856
11. Dascălul Nicolai Zaptur 1882-1912
12. Dascălul Petru Ivanov 1886-1903
13. Dascălul Andrei Barşanov 1886-1888
14. Dascălul Serghei Pereteatcov 1890-1892
15. Dascălul Ştefan Cristea 1892
16. Dascălul Ioan Dubinschii 1904-1920
17. Dascălul Iustin Mitrofanov 1913-1921
18. Dascălul Mihail Popovici 1920-1936
19. Dascălul Mihail Smîrca 1920-1923
20. Dascălul Mihail Rudnev 1937-1939
21. Dascălul Gheorghii Eşanu 1939-1950
22. Dascălul Nestor Coţofană 1950-1976
23. Dascălul Mihail Zotic 1976-1977
24. Dascălul Dimitrii Ţurcanu 1977-1982
25. Dascălul Ioan Popovici 1978-1983
26. Dascălul Potoroacă Foma 1982-1984
27. Dascălul prot Ioan Ţurcanu 1984-1988
28. Dascălul Nicolai Spînu 1985-1987
29. Dascălul Mihail Cozari 1988-1989
30. Dascălul Lidia Saracuţa 1990-
31. Dascăl Magnet Vasilisa 1990-
32. Dascălul Mateiţov Elena 1999-
Bibliografie
1. Revista ”Însemnări creștine” Bălți. Noiembrie-Decembrie 1938
2. ”Enciclopedia Sovietică Moldovenească” Volum. I
3. Registru de protocoale 1950-1959
4. ”Memoriile protoiereului Grigore Lisnic” 1978-1984
Această carte a fost scrisă cu binecuvântarea parohului Catedralei Sfântului Ierarh Nicolae, municipiul Bălți: Protoiereu mitrofor Mihail Saracuța și cu suportul: Protodiacon Gheorghe Saracuța, Iuliana Vrabie, Veniamin Saracuța.
