PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba înmormântării Prot. Mitr. Nicolae Guja, Parohul Bisericii „Sfinții Arh. Mihail și Gavriil” din s. Vâșcăuți, r-nul Orhei

3363

„Căci călători şi pribegi suntem noi înaintea Ta, Doamne” (I Paralipomena 29,15)

În duminica a IX-a după Cincizecime, 24 iulie/6 august 2017, mulțime de credincioși, preoți și monahi, s-au adunat la Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Susleni, r-nul Orhei, pentru a petrece pe ultimul drum pământesc, pe nou-adormitul Protoiereu Mitr. Nicolae (Guja), Parohul Bisericii „Sfinții Arh. Mihail și Gavriil” din s. Vâșcăuți, r-nul Orhei și Președinte al Departamentului „Activitate Pastorală pentru Tineret” din cadrul Vicariatului de Orhei.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba înmormântării a fost săvârșită, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din cadrul Mitropoliei noastre, dar și din România.

Slujba înmormântării este imnul de preamărire a vieţii celei veşnice, pe care o caută atât preotul, cât și credinciosul, prin toate nevoinţele sale duhovniceşti săvârșite aici pe pământ.

Cântările şi rugăciunile prin care clerul și credincioșii, în frunte cu Episcopul, l-au petrecut astăzi pe vrednicul Părinte Nicolae spre locul de odihnă rânduit până la învierea cea de obşte, exprimă nu doar speranţa şi mângâierea dreptei răsplătiri, ci şi bucuria de-a vedea lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Siluan, Episcop de Orhei, a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat sensurile duhovnicești desprinse din conținutul pericopei evanghelice, care s-a citit în cadrul Sfintei Liturghii.

Totodată, Episcopul de Orhei, a adresat familiei îndurerate, rudelor, prietenilor și fiilor duhovnicești ai nou-adormitului Protoiereu Nicolae, un emoționant cuvânt de mângâiere în care a elogiat persoana Preacucernicului Părinte Nicolae, cel care va rămâne în istoria Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova un model luminos, ce şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii lui Hristos și aproapelui: „Iubit de cei din jur, Părintele Nicolae reprezintă pentru noi, modelul de slujitor, înnobilat de virtuţi. Toată viaţa şi-a dedicat-o Bisericii lui Hristos, familiei și școlii; fiind nu numai harnic, dar și foarte darnic, având o înţelegere profundă a rostului vieţii creștine.

Părintele Nicolae va rămâne în istoria Bisericii și în amintirea noastră – un slujitor înțelept, râvnitor și cu o cumsecădenie deosebită.

În aceste momente de întristare şi doliu Vă aducem aminte cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu vă întristaţi ca cei care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El“ (1 Tesaloniceni 4, 13-14).

În acest ceas de vremelnică despărţire până la Învierea cea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească cu drepţii sufletul adormitului robului Său Protoiereul Nicolae, în lumina Împărăţiei Cerurilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au iubit şi preţuit să le dăruiască mângâiere şi întărire sufletească.”, a susținut Preasfinția Sa.

De asemenea, după încheierea Rânduielii Prohodului, Preasfințitul Siluan a dat citire mesajului de condoleanțe al ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, adresat la trecerea în veşnicie a Prot. Mitr. Nicolae Guja: „Sfinția Sa, prin toată desfăşurarea vieţii sale a luptat pentru fericirea cea veşnică. A muncit să dobândească desăvârșirea turmei cuvântătoare şi o apreciere a semenilor. Cu alte cuvinte, a luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la veşnicie.

Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi suflet a biruit moartea, iar binefacerile sale îl însoţesc la această Mare Trecere, alături de rugăciunile noastre şi ale celor de faţă.

Întrucât nu am putut fi de faţă şi alături de familia greu încercată, prin această epistolă transmitem gândul nostru de sincere condoleanţe şi compasiune părintească familiei şi tuturor celor prezenţi, făgăduind că îl vom purta statornic în rugăciunile noastre, pe robul lui Dumnezeu Protoiereul Nicolae, fratele nostru”, am citat din mesajul ÎPS Sale, ÎPS Mitropolit Vladimir.

În încheiere, PC Părinte Arhimandrit Veniamin (Goreanu), slujitor în cadrul Patriarhiei Române, a adresat un cuvânt de mângâiere și întărire pentru familia îndurerată, transmițând totodată și mesajul de condoleanțe al PF Părinte Patriarh Daniel al României.

Totodată, Preacuvioșia Sa a relatat și câteva crâmpeie din viața mărturisitoare a vrednicului și regretatului nou- adormit Protoiereu Nicolae.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie și la Rânduiala înmormântării au fost date de către Grupul coral bărbătesc „Gnosis”, condus de Dl Serghei Crudu.


Articole postate de același autor
3014

Postul trăit prin rugăciune și pocăință la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca

În prima zi a Postului Mare, PS Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan dimpreună cu slujitorii Catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca a oficiat Canonul Sfântului Andrei Criteanul, biserica dovedindu-se a fi neîncăpătore pentru nenumărații creștini dornici de a se ruga alături de Chiriarh pentru iertarea păcatelor și întărire întru credință. La finalul […]