În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Huşi.
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat chemarea pe care Hristos ne-o adresează, de a ne lua crucea, arătând profunzimea semnificaţiei reale a acesteia:
„Suntem chemaţi să aprofundăm taina crucii lui Hristos. Fiecare predicator încearcă să intre în gândul lui Hristos, să înţeleagă ceea ce Hristos a vrut să spună prin toate cuvintele pe care ni le-a lăsat moştenire.
Este, poate, o cutezenţă din partea celui ce predică, să tâlcuiască cuvintele lui Hristos, când poate pe ele însele ar trebui să le lăsăm să vorbească, să ne atingă aripa sufletului. În acelaşi timp, cuvintele lui Hristos nu sunt uşor de asimilat în viaţa noastră.
Domnul ne spune că oricine voieşte să vină după El, să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să Îi urmeze.
Ce înseamnă să îşi ia crucea? Ce ar trebui să înţelegem prin această asumare?
La ce anume se referă Hristos, când spune că noi, cei care am decis să fim ucenicii Lui, cei care am decis să împlinim poruncile evanghelice, să ne luăm crucea?
Ce înseamnă această cruce, pe care Hristos ne îndeamnă atât de delicat, fără să atenteze la libertatea noastră, să o luăm?
Aşa este Dumnezeu, respectă libertatea omului, chiar cu riscul ca noi să ne revoltăm împotriva Lui, până acolo merge Dumnezeu în respectarea libertăţii cu care El însuşi ne-a înzestrat”.
Crucea, în înţelesul comun pe care i-l dăm, ne duce cu gândul la propriile suferinţe şi încercări, însă Ierarhul Huşilor a insistat asupra faptului că Domnul Hristos are în vedere un alt înţeles:
„În general, când vorbim despre cruce, înţelegem suferinţă, necaz, situaţii limită, pe care noi nu le putem depăşi, omeneşte vorbind.
În asemenea contexte, în asemenea momente dificile ale vieţii noastre, avem o expresie care poate fi înţeleasă ca o formă de resemnare, ca o formă de neputinţă, că nu putem să face altceva.
Spunem: aceasta este crucea mea! Cu alte cuvinte, nu pot să o evit, nu pot să mă detaşez de crucea care este atât de interioară existenţei mele.
Cred că Hristos, în momentul în care a spus să ne luăm crucea şi să Îl urmăm, s-a gândit la altceva!
Fac o corelaţie cu însăşi crucea pe care Hristos a purtat-o, a asumat-o şi a dus-o în spate, până pe dealul Golgotei. Oare această cruce era a Lui?
Crucea aceasta, pe care şi-a asumat-o în numele nostru, răstignindu-Se, dându-şi viaţa pentru fiecare dintre noi, descoperindu-ne adevărata dragoste cum numai Dumnezeu ne poate iubi, era crucea Sa?
Dumnezeu niciodată nu renunţă la noi, oricât de netrebnici am fi, oricât de mult i-am întoarce spatele, oricât de mult L-am ponegri şi L-am desconsidera.
Dumnezeu nu ne leapădă niciodată din inima dragostei Sale, aşa cum Hristos, pe cruce fiind, nu ne-a lepădat, nu a renunţat în a ne iubi, chiar dacă noi nu i-am dăruit nimic atunci când era în suferinţă.
Crucea pe care Hristos a dus-o pentru noi este crucea păcatelor noastre. Nu era crucea Lui!
A făcut, prin dragoste, ca această cruce, care era a noastră, a răutăţilor noastre, a păcatelor noastre, a revoltei noastre, să devină a Lui.
Prin dragoste, Hristos s-a identificat atât de mult cu crucea noastră, a oamenilor, încât a devenit crucea Lui.
Crucea lui Dumnezeu-Omul suntem noi, oamenii.
Când Hristos ne spune să ne luăm crucea, se referă să luăm crucile semenilor, ale neputinţelor şi ale păcatelor lor.
Să luăm durerea celui de lângă noi şi să o purtăm ca şi cum ar fi a noastră”!
Totodată, Preasfinţia Sa a explicat de ce Domnul Hristos nu se referă, în chemarea Sa, la asumarea propriilor neputinţe:
„Hristos nu se referă la crucea suferinţelor noastre.
Câţi dintre noi am putea, când viaţa, dintr-o dată, ne pune pe orbita suferinţei, când ni se spune că suferim de o boală incurabilă, sau suferim că nu suntem iubiţi de cei din jur, să lepădăm această cruce?
Nu avem cum! O purtăm! Cârtim, suntem nemuţumiţi, sau poate ne rugăm şi Îi dăm slavă lui Dumnezeu.
Niciodată nu vom putea spune că nu o purtăm, pentru că oricum ea este în noi.
Crucea de care vorbeşte Hristos este crucea suferinţei celui de lângă noi!”
Părintele Episcop Ignatie a exemplificat această realitate prin atitudinea pe care o manifestăm faţă de suferinţa cuiva foarte drag:
„Când afli că cineva foarte apropiat ţie este bolnav sau a trecut printr-un moment limită, tu te îndurerezi foarte tare, poate mai mult decât faţă de propria ta suferinţă.
O mamă, când află că copilul său este bolnav, suferă mai mult decât atunci când ar fi ea însăşi bolnavă.
În felul acesta ne-a construit Dumnezeu pe noi, oamenii, ca să ne gândim, în primul rând, la cei de lângă noi, nu la noi înşine”.
De aemenea, Preasfinţia Sa a vorbit despre ce presupune, la modul real, asumarea celuilalt:
„Înţelegerea crucii la care face referire Hristos în Evanghelie ca fiind crucea suferinţelor şi a încercărilor noaste, este o înţelegere egoistă.
Nu la aşa ceva se referă Hristos!
Cel mai greu, în viaţa aceasta, este să îţi asumi crucea celuilalt. Să o asumi atât de intens încât să devină a ta.
Din păcate, noi nu acţionăm în felul acesta. Noi judecăm, ponegrim, bârfim, suntem răutăcioşi, nicidecum nu ne asumăm păcatul celui de lângă noi.
A asuma păcatul celuilalt nu înseamnă a fi de acord cu el sau de a-l încuraja să păcătuiască.
Orice om are nevoie, în neputinţa lui, de a simţi că este cineva aproape de el.
Sigur, nevoia aceasta, de a-i fi aproape, se poate transforma într-o formă de manipulare, într-o formă de dependenţă patologică. Te şantajează emoţional ca să-i fi aproape.
Nu este vorba de astfel de situaţii, ci despre situaţiile când cineva este într-o afundătură a păcatelor şi a situaţiilor limită şi are nevoie de cineva care să pună umărul şi să ducă crucea”.
Cruce înseamnă să te jertfeşti pentru cel de lângă tine!
„Când Hristos ducea crucea noastră, pe care, din dragoste a făcut-o să fie, la modul real, a Lui însăşi, în momentul în care, ca om, nu a mai putut-o duce, s-a apropiat Simon din Cirene şi a dus-o mai departe. Este tot crucea noastră. Tot un om a luat crucea aceasta a păcatelor pe care Hristos şi-a asumat-o.
Crucea nu înseamnă propriu-zis obiectul în sine. Cruce înseamnă să te jertfeşti pentru cel de lângă tine. Să îl iubeşti cum nimeni nu-l va putea iubi, să nu renunţi la el niciodată!
Cât de uşor ne lepădăm de omul care ne greşeşte! Poate să ne fie prieten, apropiat, dacă se află că a făcut vreo grozăvie, ne facem că nu îl mai ştim, că nici măcar nu l-am întâlnit.
Aşa suntem noi oamenii, din păcate, nu învăţăm nimic de la Hristos”.
În Evanghelie, Mântuitorul ne îndeamnă să Îl urmăm. Părintele Episcop Ignatie a arătat care este direcţia în care Hristos ne cere să mergem alături de El:
„Din Evanghelie ni se spune că Hristos merge întotdeauna înspre omul nenorocit, înspre omul amârât şi necăjit şi îl asumă în toată nenorocirea lui.
Dacă vrem să fim ucenici autentici ai lui Hristos, aşa trebuie să facem, să întâlnim omul zdrobit de suferinţă şi necaz şi să-l asumăm, să luăm crucea lui şi să o purtăm, să devină propria noastră cruce.
Noi, în egoismul nostru, nu putem concepe aşa ceva! Vom zice că este destulă crucea noastră şi nu ne putem împovăra cu crucea celorlalţi.
A-ţi lua crucea înseamnă asumarea responsabilităţii dragostei depline pentru cel de lângă tine.
Aceasta este cea mai grea cruce! Să îl iubeşti pe cel de lângă tine, care nu merită să fie iubit, sau pentru care nu ai niciun indiciu că ar trebui să îl iubeşti”.
sursa https://episcopiahusilor.ro
