Spunea către câţiva părinţi:
– Părinţilor, am apucat patru patriarhi la Ierusalim: Gherasim, care a dat binecuvântarea de s-a făcut Mănăstirea Eleon, în 1875; Damianos, Timotei şi Benedict, actualul patriarh.
Altădată vorbea despre viaţa duhovnicească de la Mormântul Domnului şi despre mănăstirile din Ţara Sfântă:
– Înainte, în Ţara Sfântă erau călugări mulţi, duhovnici renumiţi, slujbe foarte frumoase, pustnici mari pe Valea Iordanului şi prin peşteri, pelerini nenumăraţi din toate ţările creştine şi multă bucurie sufletească!
Apoi a adăugat:
–Astăzi au rămas peste tot puţini călugări şi preoţi. Aproape nici nu mai are cine sluji şi cânta! Se apropie sfârşitul lumii! Acum, „eu-l” şi „banii”… Acum stăpânesc mândria şi iubirea de argint, părinţilor!
Unui părinte i-a spus:
– Părinte, să ţii sfânta credinţă cu tărie, aşa cum ai apucat-o de la părinţi, şi să te rogi. Când te scoli şi când te culci, să te rogi aşa, de trei ori: „Preasfântă Treime, Ţie Îţi dau sufletul şi trupul meu. Fă, Tu, cum ştii, numai să mă mântuieşti!”. Eu aşa mă rog întotdeauna, ziua şi noaptea. Nu zic multe cuvinte, şi Dumnezeu are milă şi de mine, păcătoasa!
La urmă a zis:
– Acum, părinte, nu mai ai de la cine cere sfat, că nu mai sunt povăţuitori, cum erau pe vremuri. Acum, fiecare să ne rugăm lui Dumnezeu cum putem, să citim Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi şi să facem cum credem că este mai plăcut Lui, că s-a apropiat vremea de pe urmă. De aceea, fiecare să ia aminte de sine să nu cadă, că nu are cine-l mai scula!
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 699-700
