Domnul a spus: „Să facem om, după chipul şi asemănarea noastră!”. Nu a spus: „Să facem popoare, diversitate umană, după chipul şi asemănarea noastră.” Asta înseamnă că Domnul nu a pus dintru început această diversitate de oameni, de neamuri, ci doar a făcut pe om. Noi toți, indiferent din ce neam facem parte, indiferent de ce limbă vorbim, indiferent de culoarea pielii noastre, ne sprijinim rădăcinile pe acel unic om pe care Dumnezeu l-a creat dintru început. Nu ai cum să te ridici deasupra altor feluri de oameni decât tine, pentru că, făcând lucrul acesta, te întorci împotriva lui Dumnezeu.
De aceea, noi ar trebui să „ecologizăm” puţin mintea noastră şi să vedem omul, înainte de orice faptă a sa. Poți încerca să-i arăți faptele şi vorbele sale reprobabile, să-l ajuți să le îndrepte, însă nu îl desconsidera ca om, pentru că în El există sămânța Lui Adam, în El stă Dumnezeu.
Hristos vrea să arate că El a venit pentru tot omul de pe pământ, nu pentru România, despre care unii oameni cred că e superioară altor ţări, prin faptul că deține porți energetice... nimic mai aberant, să mă iertați! Domnul s-a întrupat pentru tot omul!
Sfântul Sofronie de la Essex spune: „Universalismul lui Hristos nu se vede într-un cosmopolism religios” (puţin ortodox, puţin budist, marxist, adică eu fac parte din toate religiile). Hristos nu a făcut asta! El a pășit dincolo de informații, El a ajuns la inima omului, cu dragostea Sa, iar această dragoste nu poate fi una informativă.
Părintele Porfirie spunea deseori că se roagă în fiecare zi, la ora 17, pentru oamenii de alte credințe, oameni care încăpeau în inima lui, inima dragostei lui Hristos. Acest Universalism al lui Hristos se revarsă, așadar, peste oameni, însă nicidecum prin sincretism, ecumenism, care sunt o replică omenească a Universalismului Lui. Mai degrabă, încearcă să cuprinzi în rugăciunea ta, în inima ta, pe tot omul, decât să pozezi în omul ce îmbrăţişează toate credințele. Universalismul lui Hristos se bazează pe rădăcinile noastre dumnezeiești – te poți ruga în inima ta pentru fiecare om. Nu poți însă, de exemplu, să treci pe pomelnic un om de altă credință, pentru că asta ar însemna să-l violentezi sufleteşte. Noi, în timpul Liturghiei, mărturisim un Crez şi trecând un om de altă credință pe pomelnic, ar fi ca şi cum îl obligi să mărturisească crezul tău.
Tare aș vrea sa înțelegem că, cel mai important lucru pe lumea aceasta este să putem trece peste toate vorbele, faptele, neputințele, credințele şi păcatele unui om, pentru că însuși Domnul a făcut lucrul acesta şi să ajungem să iubim un om aşa cum este el. Atunci, iubirea noastră omenească (care se clatină cu ușurință în fața unor greutăți, în faţa plictisului omenesc şi a neputințelor) devine dumnezeiască şi va putea depăși bariera morții.
Cunosc oameni, Slavă Domnului, care au alură de mare duhovnic, îmi vine a spune, şi care iubesc un om exact aşa cum este el, cu toate ale sale. Sunt oameni care, cu ușurință şi iubire, se pot uita în ochii unui om şi pot spune: „Văd toate neputințele tale, cunosc toate faptele tale, însă te iert şi te iubesc din toată puterea, aşa cum eşti, pentru că asta a făcut şi Dumnezeu!”.
Cunosc un astfel de om, care a dobândit o astfel de iubire dumnezeiască, puternică, o iubire ce traversează tot iadul celuilalt şi dau Slavă Domnului pentru asta... Fiți binecuvântați!
Sursa: doxologia.ro
