Actualitate

Postul bucuriei, ziua a XIII-a: să căutăm prilejuri bune de a fi de folos celor din jur

422

În această perioadă a postului e bine să medităm și asupra vieții noastre, asupra experiențelor păcătoase prin care am trecut și pe care, uneori, le ascundem adânc în noi. Atât felul în care trăim astăzi, cât și modul în care ne-am petrecut viața în trecut reprezintă un permanent subiect de cercetare al cugetului și inimii noastre. Și dacă tot ne pregătim de o spovedanie, e bine să o facem cu toată responsabilitatea, ca pentru un adevărat examen al conștiinței.

Păstrez în minte sfatul dat cândva de un duhovnic, sfat pe care îl împărtășesc cu dragoste frățească: după ce ai ieșit din scaunul mărturisirii, să te pregătești deja pentru următoarea. Iar dacă îți amintești, pe parcursul zilelor, de vreo faptă nepotrivită, de o gândire necuviincioasă sau de o răcire a inimii, să le notezi discret undeva, ca să nu se piardă. Astfel, vei putea aduce înaintea lui Dumnezeu tot ceea ce dorești să fie vindecat.

Sunt binevenite și simple discuții duhovnicești, convorbiri care trezesc sufletul la viață îmbunătățită, care te încurajează pentru o trăire duhovnicească.

De aceea, nu ratați ocazia de a merge la o întâlnire de suflet, la un cuvânt ziditor și pilduitor pentru viața creștină.

De asemenea nu ocoliți pe cei care vă cer sprijin și ajutor; prin ei ni se dau, adesea, prilejuri neașteptate de a întâlni oameni pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale.

Pot fi organizate colecte pentru nevoiași, pentru cei aflați în temniță, în centre de plasament. Vedem, în aceste activități, cât de bine lucrează Domnul când inimile oamenilor se unesc într-o faptă bună. Bucuria care se revarsă dintr-o astfel de lucrare este o împlinire aparte, atât pentru cel care dă, cât și pentru cel care primește.

Să căutăm, așadar, prilejuri bune de a fi de folos celor din jur și să-l alungăm, treptat, pe omul cel vechi din noi: pe acela plin de orgoliu, de autosuficiență și de îndreptățire. Să-i facem loc omului celui nou, care se naște din lumina lui Hristos și din dorința noastră sinceră de a trăi mai frumos, mai curat și mai aproape de Dumnezeu.

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
2509

La hramul bisericii „Sfânta Treime” din Scumpia

Luni, 21 iunie 2021, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit venirea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste sfinții Apostoli, clopotele bisericii „Sfânta Treime” din satul Scumpia, raionul Fălești, și-au chemat enoriașii să prăznuiască hramul prin rugăciune. Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele-paroh, protoiereul mitrofor Alexandru Negură, iar răspunsurile la strană au răsunat […]