Dacă-l osândim pe fratele nostru, nu ne va folosi postirea. A posti şi a nu lua seama la gânduri, la cuvinte, nu este de folos inimii noastre. Postirea este de folos când merge împreună cu iubirea faţă de fraţi.
Postirea nu este doar pentru mâncăruri, ci în principal pentru simţuri. Simţurile, hrănite de lucrurile din afară, canalizează otrava respectivă în minte şi în inimă, prin care sufletul nenorocit moare pentru Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ai pustiei câte n-ar avea să ne spună despre postirea simţurilor! Toată învăţătura se învârte în principal în jurul curăţirii minţii de închipuirile şi gândurile păcătoase, şi ale inimii de simţurile întinate. De asemenea, ne învaţă că trebuie să pedepsim orice răutate din faşă, încât să ne păstrăm sufletul curat.
Să ne luptăm cu postirea trupului după putere, iar cu postirea simţurilor, a minţii şi a inimii să-l lovim cu toate puterile pe vrăjmaşul sufletului nostru. Păzeşte-ţi, fiul meu, simţurile şi ochii tăi! Ochii sunt tentaculele caracatiţei, care prind tot ceea ce mişcă în faţă. Ei prind cu uşurinţă vânatul păcatului. Prin ochi au căzut „turnurile” duhovniceşti şi au pierit. David, neluând aminte la ochi, a făcut ucidere şi desfrânare, cu toate că era un mare profet al lui Dumnezeu, dăruit cu har şi văzător cu duhul.
Din Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 110-111
