Pentru că Dumnezeu a zis nu!

7763

De ce unii nu-şi găsesc niciodată jumătatea, altfel spus nu se pot căsători?

Pentru că unii n-au jumătate. Dumnezeu a zis nu! Şi El ştie de ce a zis nu. De exemplu: o fată la 16 ani s-a rugat până la 19 ani să se căsătorească cu un anumit băiat. La 19 ani ai ei, Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi împotriva voinţei părinţilor ei, a părinţilor lui, s-a căsătorit cu el. Din noaptea nunţii a constatat că este epileptic. Din următoarea lună a constatat că este schizofrenic. Dumnezeu a rânduit că n-au avut copii şi a trebuit să se despartă de el după mai bine de 20 de ani de convieţuire. Şi o altă fată se plângea acestei doamne deja bătrână că nu se poate căsători.

I-a spus istoria asta şi apoi a venit fata la mine. „Părinte, în viaţa mea nu mai mă rog să mă mărit. Ce vrea Dumnezeu, că ştie El”.

Este posibil ca, necăsătorindu-te, să te ferească Dumnezeu de necaz. Dar corect este ca noi să ne rugăm: „Doamne, în problema mea, vezi tu cum faci! Fă ceva în folosul meu”. Dumnezeu te ascultă sau nu te ascultă. Dacă nu te ascultă, ştie El de ce nu te ascultă. Pentru El filmul este gata. Pentru noi, filmul este în derulare, atunci El, care ştie, te fereşte prin asta de ceva. Sigur că este teoretic ce spun eu, sigur că este complicat când trecem la aspectele practice, adevărat. Sigur că doreşti să te măriţi, sigur că trece timpul şi am 24, 32, 36, sigur că intri în panică şi spui, vreau să realizez şi eu ceva în viaţă, să am şi eu copii. De acord. Dar trebuie să faci totul.

Dacă nu faci totul, nu poţi să verifici voinţa lui Dumnezeu. După ce faci totul, atunci ai verificat. Este clar atunci că Dumnezeu nu vrea, ştie El mai bine pentru tine ce vrea.

Trebuie să fii superior ca să spui aşa, să înţelegi aşa. Este mult asta. Deja avem de-a face cu un om deosebit, care realizează astfel clar voinţa lui Dumnezeu pentru sine.

 
Extras din Părintele Nicolae Tanase, “Soț ideal, soție ideală”, Editura Anastasis, 2011. p.193-194

Articole Asemănătoare
132

Fiecare suflet să ştie că Dumnezeu este cu el

Neîncetata chemare a numelui lui Dumnezeu îl vindecă pe om de patimi. Când îl rostim, numele lui lisus e un medicament care tămăduieşte. El nu trebuie invocat numai când suntem bolnavi sau avem alte ispite. El nu se rosteşte numai cu buzele sau în gând, ci şi cu inima. Numele Lui e sfânt, preacurat, preadorit, […]

Articole postate de același autor
565

Nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu

Am văzut undeva o mişcătoare icoană a acestei milostiviri dumnezeieşti. O casă în mijloc de câmpie şi drumul care trece prin faţa ei pierzându-se la nesfârşit. Sus pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streaşină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul […]