Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a luat decizia istorică de a permite, de acum înainte, a doua căsătorie pentru preoți în caz de văduvie sau în cazul în care îi părăsește soția.
Această decizie nu este valabilă pentru situația în care preoții singuri își părăsesc soțiile și doresc să se căsătorească cu o altă femeie.
De asemenea, se subliniază faptul că fiecare caz va fi analizat în particular de episcopul locului şi trimis spre validare către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice.
De asemenea, Taina nunții pentru a doua căsătorie a preoților va fi diferită, cuprinzând o simplă rugăciune și va fi oficiată într-un cerc familial foarte restrâns.
În cursul următoarele zile, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu va transmite o scrisoare oficială cu detalii și indicații precise.
Traducere după romfea.gr
***
Întrucât această ştire deja a început să provoace neînţelegere şi sminteală, aş vrea să fac un comentariu canonic asupra acestei hotărâri a Sinodului de la Constantinopol. În cele scrise mai jos aş vrea să se ţină seama şi de ideile pe care le-am scris anterior cu referire la divorţ şi recăsătorie.
1. În primul rând observăm că patriarhul Bartolomeu continuă agenda de lucru a controversatului patriarh Meletie Metaxakis, care încă în 1923 dorea să permită a doua căsătorie pentru preoţi. Proiectul se dorea a fi discutat şi la Sinodul din Creta (2016), dar din cauza refuzului celorlalte Biserici Locale, „fanarioții” au fost nevoiţi să-şi asume singuri întreaga responsabilitate pentru această hotărâre. Bineînțeles, în virtutea ambiţiilor „ecumenice” ale Patriarhiei de Constantinopol, hotărârea se vrea, de fapt, a fi una panortodoxă şi, cel mai probabil, ierarhii din alte Biserici Locale nu vor ezita să facă trimitere la această hotărâre atunci vor dori să dea astfel de dispense. Deci, fără îndoială, hotărârea va avea repercusiuni şi asupra altor Biserici Locale, deşi, la fel de bine, dacă toate celelalte Biserici ar hotărî contrariul, Patriarhia de Constantinopol ar trebui să-şi anuleze hotărârea. Bineînţeles, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată!
2. Nu exclud că, în anumite situaţii, episcopul poate aplica iconomia şi permite a doua căsătorie pentru unii preoţi, dar cred că acest lucru trebuie să rămână la nivelul unei „înţelegeri tacite” între membrii sinodului, dar nicidecum să devină o hotărâre oficială şi încă prost scrisă. Aşteptăm „detaliile şi indicaţiile precise” promise de patriarhul Bartolomeu pentru a vedea dacă temerile noastre sunt sau nu îndreptăţite, dar, dacă e să analizăm doar informaţia difuzată până acum, hotărârea este una destul de periculoasă şi în mod clar necanonică!
Specificarea că decizia se referă doar la „preoții în caz de văduvie sau în cazul în care îi părăsește soţia” (Basilica.ro a tradus: „în cazul divorțului intentat de soție”), arată că autorii acestei expresii ori nu au habar de dreptul canonic şi de drept în general, ori în mod intenţionat deschid poarta celei de a doua căsătorii şi pentru preoţii „cu probleme”. De exemplu, nu poţi pune în aceeași categorie un preot rămas văduv la 30 de ani cu 2-3 copii minori, pe care trebuie să-i crească singur, şi un preot care rămâne văduv la 50 de ani şi ai cărui copii sunt deja mari. Deci, ţinând seama de cutuma canonică în privinţa recăsătoririlor, cel puţin ar trebui introdusă limita de 40 de ani, aşa încât preoţii rămaşi văduvi după această vârstă să nu mai aibă dreptul la recăsătorire, ci să rămână exemplu de înfrânare şi asumare a crucii. Mai mult decât atât, indiferent de motivul recăsătoririi preotului, aş considera obligatorie mutarea lui într-o altă parohie, unde lumea nu-l cunoaşte, pentru a reduce atât cât se poate sminteala în popor.
Expresia „în cazul în care îi părăseşte soţia” necesită şi mai multe concretizări, pentru că soţia poate fi nevoită să-şi lase soţul dacă el, chiar preot fiind, este violent, alcoolic sau curvar. Deci trebuie de văzut cu exactitate de ce soţia îşi lasă soţul şi, dacă nu cumva, o eventuală a doua soţie va fi nevoită să facă acelaşi lucru. De asemenea, contează foarte mult vârsta celor în cauză şi câţi copii minori au, dar şi situaţia celei care ar putea să devină a doua soţie a preotului – dacă ea la rândul ei este tot la a doua căsătorie sau la prima.
Problematizarea este una logică şi legitimă. De ce preotului să-i dai voie să se căsătorească a doua oară, dar să-l impui să ia o soţie care nu a mai fost căsătorită? De ce se poate da dispensă preotului, care trebuie „să fie bărbat al unei singure femei” (I Timotei 3:2) şi va sluji la altar, dar să nu se dea şi soţiei acestuia? De ce s-ar ţine cu acrivie Canonul 18 Apostolic, care spune că viitorul preot trebuie să se căsătorească cu o fecioară, dar se neglijează Canoanele 17 Apostolic (anterior celui de mai sus) şi 3 Trulan, care spun că şi candidaţii la preoţie trebuie să fie feciorelnici şi doar o singură dată căsătoriţi? La urma urmei, cine va sluji la altar: preotul sau soţia lui? Şi cum rămâne cu Canonul 8 de la Neocezareea, care obligă pe preot să-şi alunge soţia, dacă aceasta a căzut în adulter? În acest caz cine iniţiază divorţul şi cum se aplică dispensa pentru a doua căsătorie?
3. Hotărârea în cauză nu va duce la rezolvarea unor probleme, ci va crea multe altele. Nu exclud că unii „teologi şmecheri”, făcând referinţă la Canonul 19 de la Ancira („Toţi cei care, făgăduind fecioria, îşi încalcă promisiunea, să îndeplinească hotărârea pentru cei căsătoriţi a doua oară”), dar neglijând alte prescripţii canonice care nu le convin, vor permite şi căsătoria ieromonahilor, cu dreptul de a-şi păstra preoţia. Da, există Canonul 35 al Sf. Nichifor al Constantinopolului care anatemizează monahul care se căsătoreşte şi îl obligă se trăiască în mănăstire, dar nu de puţine ori am auzit de la „specialişti” formulări de genul: „acest canon este foarte târziu, iar paternitatea Sf. Nichifor, asupra acestor canoane este îndoielnică, ceea ce şi mai mult diluează autoritatea lui”.
Deci, trebuie să fim foarte atenţi la felul cum operăm cu Canoanele, căci, mulţi le înţeleg sensul literar, dar nu înţeleg deloc sensul duhovnicesc al Canoanelor şi mai ales contextul în care au fost date, precum şi circumstanţele în care pot sau nu fi aplicate în prezent.
Închei aceste observaţii cu o „glumă canonică”: Canonul 7 de la Neocezareea, interzice preoţilor să fie oaspeţi la nunţile celor căsătoriţi a doua oară. Şi mă întreb: oare cum este să fii lipsit de dreptul de a participa la propria nuntă?
Sursa: www.teologie.net
