Lumea aceasta este opusă lumii de sus. Veacul acesta este dușman al veșniciei. De aceea, creștinul trebuie să se ridice cu mintea din veacul acesta, în veacul viitor, să iasă din înșelătoria permanentă în care trăiește! Patria noastră cea adevărată este în Ceruri, nu pe pământ.
Fără încredere totală în Domnul, această gândire nouă nu se poate face în mintea omului. Numai Duhul Sfânt adună inima cea risipită în lume și ridică mintea la cele veșnice. Adam, când a greșit, a lăsat să pătrundă în ființă „aluatul” răului, care a „dospit” mai târziu în toți moștenitorii săi. Răul s-a înmulțit atât de mult, cuprinzând întreaga omenire secole de-a rândul, încât greu mai poate avea cineva o idee justă despre Dumnezeu. Și dacă n-ar fi venit Hristos pe pământ să aducă un alt „aluat”, al bunătății, întreaga omenire ar fi pierit demult în întuneric.
Două forțe se luptă acum în lume, două aluaturi dospesc omenirea. În cei ce au primit în ei „aluatul” lui Hristos nu mai pot încăpea răutatea și nedreptatea și nici gândurile despre acestea, căci „dragostea nu cugetă cele rele” ‒ după spusele Sfântului apostol Pavel. Aluatul ceresc este puterea Duhului dumnezeiesc, fără de care sufletul nu poate trece la viață. Și dacă lumea nu va sădi într-însa aluatul cel ceresc și sarea cea bună și sfântă a Duhului, nu se va putea îndrepta niciodată din stricăciunea în care a căzut.
Dacă omul din lume, acaparat de poftele lui, nu se îndreaptă spre Dumnezeu și nu cere ajutorul Lui pentru a se schimba, ci se încrede în sine însuși, niciodată nu va primi puterea Duhului Sfânt și niciodată nu se va dezmetici din beția materialității lui și va muri în păcatele sale. Va rămâne în întuneric, în neștiință, în răutate. Cel care nu muncește astfel nu este vrednic de Împărăție, iar cel care se muncește să iasă din pofte și cere ajutorul dumnezeiesc, dar apoi se lenevește și disprețuiește Duhul Sfânt care l-a ajutat, recade într-o stricăciune și mai mare, din care nu se mai poate ridica. Cine însă nu se trândăvește, ci luptă mereu pentru a se menține în curăție, acela simte bucuria și ajutorul Duhului Ceresc. Precum omul furios și plin de mânie își dă seama că este supărat, tot așa cel plin de pace și bucurie își dă seama de prezența Duhului Sfânt în el.
Virtuțile toate sunt semne ale Duhului, iar patria noastră cea adevărată este în Ceruri. (Sfântului Macarie Egipteanul)
Pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu, Extrase din Omiliile duhovnicești ale Sfântului Macarie Egipteanul, Editura Bizantină, București, p. 85
