Părintele Ioan Plămădeală: „Să ne inspirăm din cel mai sigur izvor – Sfânta Scriptură!”

4094

Recent, părintele Ioan Plămădeală, parohul Catedralei „Schimbarea la Faţă” din capitală, a scos de subt tipar o carte neobişnuită, de mare folos duhovnicesc: „Rezumări la cărţile Sfintei Scripturi”.

Prea puţine studii teologice apar în acest spaţiu creştinesc, iar realizarea părintelui este rodul unei munci de ani buni. Lumea nu citeşte şi mai puţin se interesează de scrierile sfinte, iar această lucrarea vrea să trezească interesul publicului de a se inspira din Biblie, care este un izvor nesecat de înţelepciune, smerenie, dragoste…, dar şi un ghid spre viaţa veşnică.

Şi dacă încercarea multora de a parcurge Sfânta Scriptură este o adevărată povară, fiind o carte destul de voluminoasă şi chiar dificilă în înţelegere, studiul părintelui Ioan este o introducere în Vechiul şi Noul Testament.

O carte pe înţelesul tuturor!

Dacă parcurgi cărţile Bibliei după studiul părintelui, afli atâtea lucruri: timpul, locul, autorul, împrejurările şi destinatarii fiecărei cărţi, apoi este prezentată schiţa şi rezumatul cărţii, versetele mai importante şi actualitatea acesteia.

Or, autorul a încercat să răspundă celor mai frecvente întrebări legate de anumite texte şi să intrige cititorul la lecturarea Bibliei şi aceasta să o facă în viaţa de zi cu zi.

Concluziile părintelui Ioan Plămădeală sunt convingătoare: „Să trăim după Scriptură. Deşi mulţi solicită Biblia, aceasta rămâne a fi mai mult un element decorativ. Unii zic că e bine să fie în casă. Eu aş spune că e bine să ne fie călăuza vieţii!”

A consemnat pr. Octavian Moşin

În continuare reproducem un fragment din prezentarea cărţii chiar de către autor:  

Articole Asemănătoare
2582

Activitate dedicată Zilei Mondiale a Sindromului Down – „Dăruind un zâmbet, dăruieşti speranţă”

În contextul Zilei Mondiale a Sindromului Down, Serviciul social „Asistenţă Personală” din subordinea  Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului  a organizat o activitate cu genericul: „Dăruind un zâmbet, dăruieşti speranţă”. În cadrul activităţii au fost organizate starturi vesele cu implicarea copiilor şi părinţilor, totodată copiii au recitat poezii, au cântat şi au dansat. La finele […]

Articole postate de același autor
4111

Nu mai știm ce înseamnă smerenie!

Constatăm cu durere că generația pe care o creștem nu mai știe, iar pe alocuri nici nu vrea să știe, ce înseamnă smerenie. Urmărind pulsul vieții, constatăm că de o vreme nu mai e în vogă să fii smerit. Peste tot dai cu ochii de slogane de tipul „Fii mândru!”, și cu toții îi încurajăm […]