Cu toţii, să luăm aminte că trebuie să ajutăm la oprirea acestei crime. Când cineva se afla într-o asemenea situaţie şi are de gând să facă avort, pe loc să luăm o poziţie dură, dar şi sfătuitoare. De obicei, femeia care face avort nu vede şi nu ştie ce s-a întâmplat din punct de vedere medical în trupul ei. La cea mai mică dificultate – este şi la modă – merge la medic şi face avort de parcă ar trebui să lepede un câine sau un pisoi. Să o convingem să-şi schimbe părerea, să o povăţuim, spunându-i că este cea mai mare crimă.
Ca duhovnic, vă recomand celor ce aţi făcut acest păcat, o dată sau de mai multe ori, să vă străduiţi prin lacrimi să vă vindecaţi sufleteşte şi, folosind o expresie omenească, să ştergeţi din „inima” lui Dumnezeu toată tristeţea şi amărăciunea. Desigur, omul pocăit care plânge, se nevoieşte, se trudeşte în multe feluri prin asceza îmblânzeşte inima Acestuia, o face să devină mai îngăduitoare faţă de el. Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre ne descoperă că pocăinţa valorează atât de mult, încât ajunge să şteargă cu desăvârşire din inima lui Dumnezeu amintirea păcatului, existenta acestuia în om. Vedeţi cât de mare este pocăinţa! Ea este necesară tuturor şi, în primul rând, mie. Ori de câte ori omul zice „am păcătuit”, Dumnezeu răspunde: „Iertat să fii!”.
Din Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul. Meşteşugul mântuirii, Editura Egumeniţa, Galaţi
