Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea… Ce e iubirea? Să vezi eternitatea înghesuită în ochii celui iubit. Să te rogi pentru mântuirea sufletului fiinţei iubite mai mult decât te rogi de obicei pentru propria mântuire. Ce e iubirea? Să nu-ţi pese câte defecte are. Nici unde locuieşte, câţi bani are, câte maşini, ce număr poartă la pantofi, de la ce firmă se îmbracă şi aşa mai departe. Imposibil?
Nu, nu este imposibil când iubeşti. Cum îţi dai seama că iubeşti? Atunci când ţi-e cel mai greu. Atunci când suferi cumplit. Când simţi că ai cea mai grea cruce de dus. Grea şi totuşi dulce. Usturătoare şi totuşi plină de mângâiere. Cum vine asta? Atunci când îi spui lui Dumnezeu, seara, la rugăciune: „Nu mai pot, Doamne! Fă ceva! Ia viaţa mea în mâinile Tale”. Atunci este începutul iubirii. Abia atunci descoperi adevărata iubire în toată splendoarea ei. Da, în mijlocul lacrimilor tale, în mijlocul frământărilor tale. În rugăciunea ta. Acolo e iubire.
Există o mare diferenţă între a-i declara şi a-i arăta cuiva faptul că îl iubeşti. Nu e important să-ţi declari iubirea cu voce tare. Hristos ţi-a arătat iubirea. Cum? „Pironit văzându-Te pe Cruce” cântăm cu toţii în Vinerea Mare, la Prohod. Şi mai cântăm de asemenea: „Stăpânul a toate, mort se vede acum”. Aceasta este iubirea Lui arătată nouă, păcătoşilor. Arătată ţie şi mie. Ce ne învaţă pe toţi Sfântul Apostol Pavel? „Să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.” El ne face cunoscută iubirea Sa nemărginită.
Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti? Nu ai suporta un simplu ac înfipt în palmă, dar un cui… Ai suporta oare să fii pironit/ă pentru o fată/un băiat? Ai suporta să guşti oţet amestecat cu fiere? Şi totuşi El a suportat. De ce? Din iubirea Lui negrăită. Sigur, nimeni nu te pune să te răstigneşti pentru cineva. Ştii de ce nu te pune nimeni? Pentru că iubirea este însăşi răstignire.
Pentru a ajunge să vezi acea veşnicie în ochii fiinţei iubite trebuie să treci prin multe clipe urâte. Trebuie să-ţi pui o mie de întrebări şi să descoperi de fapt că nu îţi poate răspunde nimeni la ele. Răspunsul e în inima ta. Nimeni nu-ţi poate lua ceea ce simţi. Nu trebuie să permiţi nimănui să calce peste comoara zămislită înlăuntrul tău. Iubirea nu e doar un sentiment. Iubirea e o comoară. Păstreaz-o.
Acum un an îmi amintesc că am scris într-un articol: „Iubirea e mai ceva decât un om care suferă de demenţă vasculară. Am ajuns la concluzia că nu e un film, nu e o durere morală, nu e un chin, nu e o suferinţă, nu e un capriciu, nu e o încercare, nu e un demon, nu e o amărăciune. E însăşi moartea. Mori în timp ce iubeşti. Mori când începi să iubeşti. Există doar început. Nu există final. Mori căutând această finalitate. În zadar.” Astăzi am descoperit însă, în timpul Sfintei Liturghii, viaţa. Da, în acea moarte reprezentată de iubire. Acolo e viaţă. Mori în timp ce iubeşti ca mai apoi să viezi. Ai observat ce se cântă în troparul unei Sfinte Muceniţe? „(…) mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine„. Cât de frumos! Aceasta este iubirea adevărată. Şi nu poţi iubi pe altcineva dacă pe Dumnezeu nu ai învăţat încă să-L iubeşti cât de puţin.
Iubirea desăvârşită se naşte în momentul în care renunţi la tine, pentru el sau pentru ea. Te dezrădăcinezi…de tine! Uiţi de tine! Uiţi de nevoile tale! Uiţi că eşti bolnav, uiţi că nu ai ce mânca, uiţi că stai în frig, uiţi orice fel de necaz care se abate asupra ta. Iubirea este tămăduire, iubirea este hrană. Iubirea este foc.
Nu trebuie să te duci în faţa fiinţei iubite şi să-i spui ceea ce simţi. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze. El ştie ce se ascunde în interiorul fiecărui om. Când eram doar o copilă credeam că iubesc… Şi cum mi-am „demonstrat” eu iubirea? L-am bătut pe umăr urându-i: „Crăciun Fericit!”. Apoi am fugit fără să aştept vreun răspuns. E o întâmplare ce mă amuză acum. Mă amuz de această întâmplare de fapt în fiecare an, înainte de Naşterea Mântuitorului. Dar pe atunci asta credeam eu că înseamnă iubirea.
Pe tine, cel/cea care vei citi aceste rânduri… te îndemn la altceva! Vorbeşte cu Domnul despre fiinţa ta dragă. Spune-i să facă tot posibilul încât persoana respectivă să simtă Naşterea, Învierea, Înălţarea Lui. După ce va simţi acestea, va simţi cu siguranţă şi ceea ce simţi tu pentru ea. La El toate sunt cu putinţă. Nu uita asta. Nu uita nici ceea ce scrie în Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, şi anume: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1 Ioan, 1,4) Să nu-ţi fie teamă de ceva. Să nu cumva să regreţi. Îndrăzneşte să iubeşti. Îndrăzneşte să iubeşti cu iubirea Lui. „Iubirea să se înmulţească!” ne spune tuturor şi Sfântul Apostol Iuda.
Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea…
Cât de minunată e iubirea!
sursa ortodoxiatinerilor.ro
