Actualitate

O nouă apariţie editorială: SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE

2705

La Editura Sophia din Bucureşti a apărut o nouă carte – SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE (191 pagini).

Cartea are la bază studiul mai vechi despre Sfântul Maslu (care constituie partea II-a a cărţii de faţă), dar care a fost substanţial îmbogăţit. Din cuprinsul de mai jos puteţi constata că la acel studiu au fost adăugate şi multe alte cercetări istorico-liturgice despre riturile terapeutice ale Bisericii, încununate de editarea textului critic a diferitor variante de Maslu. Tot aici veţi găsi importante referinţe istorice şi liturgice despre agheasmă, exorcisme şi, în general, despre Sfintele Taine.

Cartea poate fi comandată pe saitul Editurii Sophia.

Preţul de vânzare este de 25 RONi (aprox. 5,5 EUR).

*** CUPRINS

Prefaţă Partea întâi

SFÂNTUL MASLU – UNA DINTRE NENUMĂRATELE TAINE ALE BISERICII I. Termenul de „taină” II. Numărul şi clasificarea Sfintelor Taine III. Locul Sfântului Maslu printre Tainele Bisericii IV. Boala şi păcatul versus Maslul şi Spovedania V. Diferitele rânduieli ale Maslului în Tradiţia Bisericii. Maslul penitenţial.

Partea a doua

SLUJBA SFÂNTULUI MASLU. STUDIU ISTORICO‑LITURGIC I. Etapele de evoluţie a slujbei Sfântului Maslu II. Analiza textelor slujbei III. Aspecte canonice şi practice privind săvârşirea şi primirea Sfântului Maslu IV. Legătura Maslului cu Liturghia

Partea a treia

ALTE RUGĂCIUNI ŞI SLUJBE DE VINDECARE A BOLNAVILOR. DESCRIERE GENERALĂ. I. Diferite rugăciuni pentru bolnavi 1. Rugăciune la toată neputinţa 2. Rugăciune la punerea mâinilor peste bolnav 3. Rugăciune pentru cei ce sunt bolnavi de năjit (adică au nevralgii, dureri de dinţi sau diferite inflamaţii) 4. Rugăciune pentru bolnavul care nu poate dormi (adică suferă de insomnie) 5. Rugăciune pentru dureri de cap (deochi) 6. Rugăciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu la toată neputinţa 7. Rânduiala care se face la vreme de boli molip­sitoare şi molime II. Agheasma cu rol terapeutic III. Exorcismele

Partea a patra Anexe: SLUJBELE SFÂNTULUI MASLU I. Maslul de obşte pentru mai mulţi bolnavi II. Slujba pe scurt a Sfântului Maslu pentru cazurile când se săvârşeşte de un singur preot, la casa bolnavului III. Ungerea pocăinţei, adică „Maslul penitenţial” pentru cei opriţi de la împărtăşire în urma unor păcate grave

Alte anexe Rugăciunea întâi la Maslul pentru bolnavi Rugăciunea a doua la Maslul pentru bolnavi

Bibliografie generală    https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gif

PRUTEANU-Maslu


Articole Asemănătoare
16796

Cum întrebuinţăm untdelemnul de la Sfântul Maslu?

Preocuparea pentru alinarea şi vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor s-a aflat din cele mai vechi timpuri în centrul lucrării pastorale a Bisericii noastre. După cum spune Sfânta Scriptură, „nimeni nu este fără de păcat chiar dacă viaţa lui pe acest pământ ar fi de numai o zi” (Iov 14, 4), nu există nici […]

Articole postate de același autor
83

Întărind rugăciunea, osteneala trece pe planul al doilea

Osteneala trupească face trupul să se văicărească, să bombăne şi să se împotrivească, însă nu poate să facă sufletul trândav pentru rugăciune. Pur şi simplu dai aparatul de radio mai tare, asculţi muzică, te desfeţi de ea şi nu mai auzi bombănelile. Adică întărind rugăciunea, osteneala trece pe planul al doilea. Înainte de a bombăni […]