O familie din Târgu Jiu a luat acasă o bătrână de 99 de ani care era singură şi neajutorată

28199

Soţii Pătrăşcoiu, din Târgu Jiu, au luat acasă o bătrână aflată în pragul vârstei de 100 de ani, pentru a avea grijă de ea. Elena Brujan ajunsese să trăiască din mila vecinilor, într-o casă din chirpici, veche de aproximativ 200 de ani, pentru că nu se mai putea îngriji singură.

Elena Brujan trăia într-o căsuţă din chirpici din comuna gorjeană Săuleşti, într-o sărăcie de nedescris. Încăperea în care îşi ducea zilele era cu pământ pe jos, iar mobilierul era format dintr-un pat şi o masă. Locuinţa bătrânei este foarte veche şi degradată, existând pericolul să se prăbuşească peste ea. Bătrâna, în vârstă de 99 de ani, era îngrijită de două vecine, care veneau, atunci când aveau timp, să-i aducă mâncare şi să mai dea cu mătura, pentru că Elena Brujan se deplasează cu mare dificultate.

Mai mult decât atât, bătrâna trăia de aproape 40 de ani cu un sicriu în prispa casei, care fusese confecţionat chiar de soţul ei, mort de aproximativ 30 de ani. Elena Brujan avea o singură dorinţă, să moară mai repede.

„Era nemâncată şi nu m-a lăsat sufletul să plec“

Minodora Pătrăşcoiu, femeie de afaceri, a aflat de cazul bătrânei care trăieşte din mila vecinilor, şi a fost să-i ducă de mâncare împreună cu familia sa. A fost impresionată de condiţiile în care trăia Elena Brujan şi a simţit că trebuie s-o ajute, astfel că i-a promis că o va lua la ea acasă. Toată familia a fost de acord cu decizia luată de Minodora. „Când am ajuns în casa în care stătea, nu am putut să concep ca om să trăieşti în felul acela. Era nemâncată şi nu m-a lăsat sufletul să plec şi, având posibilitatea, nu am văzut niciun impediment de ce să nu o iau acasă. E o vorbă: «Cine nu are bătrâni să-şi cumpere». E păcat, pentru că nu deranjează pe nimeni. Ai grijă mai mare de un câine sau de un copil… Dânsa stă, se ridică, mai face puţină mişcare, mănâncă şi doarme. Seara când ajung acasă, o întreb ce vrea să mănânce, dar îmi spune: «Ce ai mitale»“, a spus Minodora.

În luna ianuarie va împlini 100 de ani

Familia Pătrăşcoiu nu locuieşte într-o vilă cu multe camere, ci într-un apartament din Târgu Jiu, iar una dintre camere i-a rezervat-o bătrânei care în luna ianuarie a anului viitor va împlini vârsta de 100 de ani. Elena Brujan a fost îndrăgită imediat de familia care a luat-o în îngrijire, pentru a-i face sfârşitul vieţii mai frumos. Băieţelul Minodorei, care are vârsat de şapte ani, o îndrăgeşte foarte mult pe tanti Lenuţa, aşa cum îi spune, pe care o consideră ca şi străbunica lui.

„Iubeşte foarte mult copilul, care-i spune străbunica. Nu ne-am dus cu gândul s-o luăm acasă. Ne-am dus să-i ducem de mâncare, iar când am văzut în ce condiţii trăieşte, i-am propus să vină la noi acasă. Copilul mi-a spus seara să mergem şi s-o luăm pe tanti Lenuţa acasă, că aşa i-am promis“.

„E mult mai bine decât acasă“

Bătrâna ne spune că se simte mult mai bine acum. Ea răsplăteşte gestul de rară omenie al tinerei familii cu poezii şi o vorbă bună:

„Mă simt bine. Au grijă mare de mine. E foarte bine aici. E mult mai bine decât acasă. Nu mă gândeam că o sa trăiesc la vârsta mea aşa de bine. Era rău acasă. Nu aveam nici apă, nici mâncare la timp. Aici am de toate“.

Bătrâna nu a fost angajată, ci a muncit pâmântul şi a avut grijă de gospodărie şi de familie.

Beneficia de ajutor social

Anghelina Văduva, de 72 de ani, era vecina care avea cel mai mult grijă de bătrână, cu toate că aceasta are în comună doi nepoţi: „Îi duceam mâncare şi îi cumpăram pâine. Nu are pe nimeni. De când i-a murit soţul, îl ţine în prispă. Cosciugul este bun. Casa este vechie de 200 de ani. A trăit şi tatăl ei în ea. Are nişte nepoţi, copiii surorii, dar nu au grijă de ea“, ne-a spus Anghelina Văduva.

Constantin Rucsanda Drăghici, primarul comunei Săuleşti, spune că s-a ocupat să-i acorde un ajutor social bătrânei: „Am cunoscut-o pe tanti Lenuţa în urmă cu 12 ani, când am preluat funcţia. Am căutat să găsesc o posibilitate să-i fac bătrâneţea mai uşoară şi i-am întocmit un dosar de ajutor social. De atunci, o femeie care beneficiază de ajutorul social se îngrijeşte de ea, îi sparge lemne, face curăţenie şi mâncare. I-am reparat soba şi în fiecare an îi duceam lemne“.

sursa http://adevarul.ro/

 


Articole Asemănătoare
5588

Gestul unui copil de 13 ani i-a înseninat zilele unei femei sărmane de 83 de ani

Un băiat de 13 ani din Argeş a găsit o pe bătrână pe stradă şi a condus-o acasă. Impresionat de sărăcia şi mizeria în care îşi ducea viaţa, puştiul a postat câteva poze pe o reţea de socializare şi a vorbit despre greutăţile bătrânei care trăieşte dintr-un venit de 180 de lei, fără niciun alt […]

Articole postate de același autor
3431

Bucură-Te, cea plină de dar Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Laudă Hârbovăţului şi a Moldovei Ocrotitoare!

În dimineața zilei de vineri, 11 noiembrie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, dimpreună cu preoţii slujitori ai Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Capitală a citit Acatistul la Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ – Ocrotitoarea Moldovei. Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț a fost și rămâne a fi […]