Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!

324

Participarea lui Dumnezeu la viaţa noastră personală o numim Providenţă. Această Providenţă nu este ca destinul păgân: în momentele cruciale, noi ne hotărâm într-adevăr pentru un curs sau altul al faptelor noastre. Atunci când ne confruntăm cu posibilităţi diferite, alegerea nostră trebuie să fie condiţionată de scopul final pe care îl avem în vedere: Împărăţia Tatălui. Dar mult prea adeseori suntem influenţaţi de alte consideraţii vremelnice şi întoarcem spatele adevăratei căi oferite nouă de Dumnezeu, îndreptându-ne spre piste false care nu ne vor conduce la zorii nădăjduiţi. În orice caz, orice am alege, suferinţa e inevitabilă. Dar atunci când optăm pentru calea lui Dumnezeu, jertfa noastră ne face asemenea lui Hristos. ,,Părinte, de voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine... Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă!”.

Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, 2001, p.84


Articolul Următor
Articole postate de același autor
505

În ce chip ne ajută îngerul păzitor în ceasul morţii

În ce chip ajută îngerul păzitor pe suflet în ceasul morţii şi până când rămâne lângă el după moarte? Mai întâi, îngerul păzitor se roagă lui Dumnezeu pentru sufletul încredinţat lui, ca să aibă sfârşit creştinesc şi să i se ierte toate păcatele. Apoi îi dă în cuget credinciosului să se împace cu toţi, să […]