Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinții despre aceasta.
Orice greșeală va săvârși omul, dacă se va pocăi, păcatul i se va ierta, dar imaginea păcatului îi va rămâne până la cea din urmă suflare. Când îl va lua somnul sau când nu va mai purta de grijă, vrăjmașul îi va aduce imaginea în trezvie sau în timpul somnului, pentru a-i întina gândul, pentru a-l face vinovat de păcatele cele vechi sau fie și numai pentru a-i împrăștia mintea. Nu-l vezi pe proorocul David, când îl mustra Natan pentru Batșeba? Strigă: „Am păcătuit înaintea Domnului!” și proorocul Natan spune: „Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta”. A fost iertat, deci, de îndată. Cu toate acestea, toată viața lui a fost chinuit de acest păcat. Întâi a murit copilul pe care l-a născut Batșeba. Apoi a păcătuit fiul său față de fiica lui Tamar. După aceea l-a alungat fiul său Abesalom… Și toate acestea i s-au întâmplat după ce a fost iertat de păcat. Deși păcatul se iartă, rămâne canonul pe măsura fărădelegii.
Nu vezi pe Sfânta Teodora din Alexandria, care a trăit ca monah? A păcătuit, a plecat din lume, s-a căit și s-a sfințit. Și totuși, adulterul nu a fost uitat. Atunci când s-au adus defăimări la adresa ei și a fost alungată, a crescut un copil străin, numai ea singură știind că este vorba de o defăimare. Dar și Sfântul Efrem! Nu a fost băgat în închisoare pentru că a furat un vițel, deși era sfânt când a fost închis? „Da – i-a spus Domnul – , acum nu ai furat, dar când erai copil nu l-ai legat și a fost prins de o fiară sălbatică.
Prin urmare, deși omul este iertat pentru păcatul său, rămâne imaginea păcatului și lucrarea lui. Deoarece tu te-ai lenevit în ultimul timp, a îngăduit Dumnezeu să se întoarcă ispita, pentru a te trezi. Așa că scoală-te și strigă: „Fiul lui David, vreau să văd”, și Se va arăta Iisus, Dătătorul de lumină, trimițându-ți lumina pocăinței și a cunoștinței dumnezeiești.
Fiul meu, nu mă întristez pentru cele trecute, ci mă bucur pentru cele viitoare. Cel mai mic se binecuvântează de către cel mai mare, iar păcatul mic sau mare se șterge prin pocăința cea adevărată. Deci nu te uita înapoi, ci tinde spre cele viitoare.
Mă bucur foarte mult, fiul meu, că ceri mereu să înveți. Aceasta este mărturie bună. Când cineva caută să învețe ceva trebuie să și înfăptuiască din ceea ce învață. Nu se poate altfel. Dar chiar dacă nu reușește să înfăptuiască nimic, știe măcar că sunt alții care lucrează. Rușinat de aceasta, se va smeri și va cere de la Dumnezeu să trimită peste el mila Sa cea bogată și să-l întărească. În felul acesta va ajunge și el în rândul celor ce reușesc să lucreze virtutea.
Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină, București, p. 110
