Nu mai umblați cu fruntea-n jos că sunteți ortodocși. Ridicați-vă frunțile, ridicați-vă spatele. Coloana vertebrală a ortodoxiei este Crucea lui Hristos. Hristos nu stă pe Cruce umilit şi cocoşat. Stă ca un Dumnezeu care ştie că învie ca să ne fie începătură învierii noastre.
Există ispita unei vieți creștine mecanice. Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, își spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține…și pleci. Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine. […]
Când vine o descurajare ori deznădejde, atunci trebuie să facem în felul acesta: să-i spunem așa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu!” Și, pe măsură ce duc viață de pocăință, Duhul cel Sfânt mă va împăciui. Dar prima dată, ca să putem simți mila lui Dumnezeu, trebuie […]
