– Părinte, mi-aţi spus odată că Raiul e plin de păcătoşi pocăiţi, iar iadul – plin de păcătoşi nepocăiţi. Ce sfat le daţi celor căzuţi, care au conştiinţa păcatului, dar care nu merg la duhovnic de teama unor canoane prea aspre?
– Pot să spun că nici nu mai există cădere, şi numai ridicare. Şi duhovnicii ar trebui să privească însă cu o viziune mai largă toate aspectele mărturisirii. Nu se pune problema în ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie, ci a vindecării păcătosului care se căieşte sincer în faţa duhovnicului! Trebuie să ştim că avem de-a face cu un Dumnezeu milostiv, care se foloseşte de orice-mprejurare ca să te salveze.
– Există situaţii în care unii credincioşi nu s-au mai dus la duhovnic, nu s-au mai mărturisit. Ce-i sfătuiţi?
– Nu accept ca un semen al nostru să nu aibă un duhovnic! Fiecare are o mamă, are o învăţătură, are un crez. Sunt situaţii în care, din motive cu totul speciale, doar pentru o bucată foarte scurtă de timp poţi rămâne fără duhovnic. Preotului trebuie să-i arătăm respectul cuvenit. Sunt fraţi de-ai noştri, mai tineri, cărora le sărut mâna cu toată dragostea. Ei, sărmanii, se simt stânjeniţi, dar eu le-am spus de-atâtea ori că nu le sărut mâna lor, ci mâna preotului din ei. Pentru cel care nu are duhovnic e o pierdere, pentru că un popor trăieşte prin duhovnicii săi.
Arhim. Arsenie Papacioc, Viața de familie și diverse probleme ale lumii contemporane, p.148-149
