Nu dați prilej de ceartă, nu vă mai răniți sufletește!

261

Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu știu de ce mă urăște!

Să știți dumneavoastră că ura unui om e mai puternică decât o vrajă.

Una dintre armele diavolului este ura, vine și bagă ura între soți și ei nu-și vorbesc, parcă sunt muți, e ca un zid între ei. Mântuitorul spune: „să nu apună soarele peste mânia voastră”, faceți mătănii cât mai multe ca să vă treacă supărarea. Mântuitorul spune: „trăiți în iubire”, iar diavolul bagă ura ca să strice rânduiala lui Dumnezeu.

E bine ca atunci când unul greșește, celălalt să spună „Doamne, nu-i socoti păcatul acesta”. Rugați-vă unul pentru altul, la carte spune că bărbatul necredincios se mântuiește prin femeia credincioasă, și invers. Când vine mânia, plecați unul într-o cameră și altul în alta, nu dați prilej de ceartă, că se bucură diavolul, nu vă mai răniți sufletește.

Diavolul se luptă să distrugă cetate mare ca să aibă plată mare, dar nu-l lăsați, aveți atâtea arme împotriva lui: postul, rugăciunea, milostenia.

 

(Părintele Argatu V. Ioan, Răspunsuri duhovnicești la întrebările credincioșilor ale Părintelui Ilarion Argatu, Editura Mila Creștină, 2005, p. 255)


Articole postate de același autor
2605

Originea și sensurile sărbătorii Paștile Blajinilor

Citind şi ascultând diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, am întâlnit idei mai mult sau mai puţin trăsnite cu privire la această zi; păcat că unele chiar de la clerici ai Bisericii Ortodoxe. Prin mass-media am auzit chiar şi aberaţii precum că această zi (parafrazez): este închinată „spiritelor celor morţi”, care „în această […]