Unii oameni au o anumită reţinere: cred că vor pierde ceva dacă vor veni la viaţa Bisericii, că asta o să-i îndepărteze de anumite plăceri… Au sentimentul că vor pierde „fericirea”.
– Nu spune şi Mântuitorul că „neamul acesta de draci iese numai cu post şi cu rugăciune”?
– Da, bine înţeles! Dacă tu, creştină, care mergi la biserică şi… Am mai întrebat-o: „Te spovedeşti?” „Păi… nu prea”. „Ei, aici e problema; şi nu o să te lase necuratul până nu o să te îndrepţi”. A spus: „O să încerc”. Ei, când spune aşa, nu prea se străduieşte. Dacă spune: „Părinte, rugaţi-vă să pun început bun, şi de azi înainte fac treaba asta”, atunci mai ai o nădejde că se apucă de treabă. „O să încerc…”, asta e într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, dacă o să-şi mai aducă aminte că trebuie să facă ceva.
La Pateric, spune un Avvă: „S-a luat cuvântul de la bătrâni”. De ce s-a luat? Pentru că ucenicii nu mai întreabă ca să pună în practică cuvântul, ci întreabă doar de formă: „Hai să mergem şi la ăsta, să vedem ce-o să ne mai spună şi el!”. Adică doar aşa, să schimbe decorul. Nu conştientizează că adevărata fericire constă în lucrarea duhovnicească – aici se câştigă bucuria şi pacea sufletească. Eliberarea de păcat, nu dobândirea bunătăţilor materiale. E clar, toţi Sfinţii ne spun că adevărata fericire neo dă lupta cu păcatul. La un moment dat, una din maicile de la Surotì la întrebat pe Părintele Paisie: „Părinte, am foarte multe ispite. Îmi daţi cumva o soluţie?”. Părintele îi zice: „Da! Am găsit. Îţi dau”. Ea – bucuroasă că o să găsească secretul ca să scape de ispită… Zice părintele: „Să te lupţi cu ispitele”. Sa cam dezumflat… Aşadar: angajarea la luptă. Nu este altă variantă! Noi suntem într-un permanent război; omul se îndreaptă fie spre Dumnezeu, fie spre diavol. Nu există stare de mijloc, neutră. Ori cu Unu-l, ori cu altul.
Parintele Stefan de la Schitul Lacu
Sursă: Revista Familia Ortodoxă, feb/apr. 2012