Actualitate

Mitropolitul AGAFANGHEL a vizitat Mănăstirile din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

1126

Vineri, 28 octombrie, 2022, Înaltpreasfințitul AGAFANGHEL, Mitropolit de Odessa și Ismail, plecând de la Mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” – Hîncu, în drum spre întoarcere în Ucraina, a vizitat câteva Mănăstiri din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.

Primul așezământ monahal vizitat a fost Mănăstirea Frumoasa, unde Stareța, Egumena BENEDICTA (Mura), dimpreună cu obștea, după ce i-a întâmpinat pe Ierarhi, i-a făcut înaltului oaspete o prezentare a întregului ansamblu monastic, după care Mitropolitul Agafanghel a adresat un cuvânt de învățătură obștii.

Apoi a fost vizitată Mănăstirea Răciula, unde de asemenea Stareța, Schiegumena EUSTOLIA (Rotari), dimpreună cu obștea, după ce i-a întâmpinat pe Ierarhi, a vorbit oaspeților despre această mănăstire, după care Mitropolitul Agafanghel a adresat un cuvânt de învățătură obștii. Tot aici, la Mănăstirea Răciula, Mitropolitul AGAFANGHEL a vizitat Muzeul Sfinților închisorii.

După aceasta a fost vizitată Mănăstirea Hîrjauca, unde Starețul, Arhimandritul KIRIL (Braguța), care este și Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și viață monahală, după ce a întâmpinat oaspeții, a vorbit despre proiectele în derulare din această mănăstire.

De aici ospeții s-au deplasat la Mănăstirea Hîrbovăț, unde după ce Starețul, Arhimandritul SPIRIDON (Marin), i-a condus pe Ierarhi în biserica „Adormirea Maicii Domnului” unde s-au închinat la Icoana Maici Domnului, făcătoare de minuni de la Hîrbovăț.

La final, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, l-a dus pe Mitropolitul AGAFANGHEL în localitatea sa de baștină, Lupa-Rece, unde i-a prezentat biserica „Cuvioas Parascheva”, pe care Înaltpreasfinția Sa a construit-o și o susține material până în prezent. Iar de aici s-au deplasat la cimitirul din localitatea, unde Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a adus florile recunoștinței la mormintele părinților Ioan și Feodosia Musteța, săvârșind și o rugăciune de pomenire pentru sufletele lor.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
1510

La Reședința mitropolitană din Chişinău au demarat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

Luni, 20 septembrie 2021, la Reședința mitropolitană din Chişinău au demarat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. Ședința Sinodului a fost condusă de către Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove. În calitate de membri permanenți ai Sinodului au participat ierarhii eparhioţi şi vicari ai Bisericii Ortodoxe din Moldova: ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol […]