Mi-e dor de prietenia de altădată… Când ne interesa mai mult ce simte celălalt, dacă e fericit sau nu și nu doar cum arată, cât s-a schimbat fizic și ce lucruri are… Când o simplă îmbrățișare avea puterea de a alunga toate temerile lumești și de a oferi siguranța că nu ești singur, că aparții cuiva… Când nu aveam nevoie de restaurante sofisticate și de bani pentru a ne întâlni.
Mi-e dor să ne mai întâlnim ca şi prieteni, cu bucurie, nu ca nişte străini care se simt obligați să bifeze întâlniri de dragul aparențelor… Mi-e dor să ne mai purtăm ca prietenii… Să ne privim în ochi, să ne căutăm privirile, nu ceasurile, nu bijuteriile…
Să ne îmbrăţişăm strâns şi să ne ţinem de mână… Să râdem cu toată inima şi să nu ne fie teamă să plângem dacă sufletul nostru simte nevoia să se elibereze de vreo durere, de vreo emoție… Să povestim despre noi, despre visurile noastre, despre frământări, despre amintiri care ne leagă, despre dureri şi bucurii, despre ceea ce iubim, nu despre alţii, nu denigrând şi bârfind, nu lăudându-ne cu ceea ce avem, cu ceea ce am făcut…
Mi-e dor să nu ne mai privim cu rivalitate, să nu ne mai comparăm realizările şi eşecurile, să nu ne complexeze evoluţia celuilalt, ci să ne bucure…
Mi-e dor de încrederea cu care ne destăinuiam sufletele, fără a ne teme că secretele noastre, că frământările şi temerile noastre vor ajunge subiecte de bârfă cu alţi oameni, pe la alte mese…
Mi-e dor de sentimente împărtăşite cu sinceritate, de curajul de a spune tot ce te doare, ce te sperie, ce nu ţi-a reuşit, fără teama că prietenul tău ar putea găsi satisfacţie în nefericirea ta, în neimplinirie tale, fără teama că nu vei fi înțeles sau că vei fi judecat…
Mi-e dor de priviri sincere, de cuvinte calde, de umeri confortabili și de suflete sigure…
Mi-e dor…
sursa http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com
